Magistraţii Curţii de Apel Craiova au pronunţat sentinţa definitivă în cazul doljeanului de 33 de ani trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru ultraj, tentativă de omor şi conducere fără permis, după ce a lovit intenţionat cu maşina pe care o conducea, fără să aibă permis, un agent al Serviciului Rutier Dolj care îi făcea semnal regulamentar de oprire. Instanţa de apel i-a redus inculpatului pedeapsa de la 12 ani închisoare, cât primise la Tribunalul Dolj, la 8 ani şi 2 luni.
Reamintim că, pe 5 aprilie 2015, în jurul orei 15.30, fără să deţină permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, Costel Viorel Petcu (33 de ani), din comuna Leu, la volanul unui Audi cu numărul DJ-10-FTP, a ajuns pe raza comunei Leu şi a observat un echipaj de poliţie care acţiona în trafic, cu aparatul radar. A vrut să întoarcă maşina, dar s-a răzgândit şi şi-a continuat deplasarea, accelerând. Agentul Serviciului Rutier Dolj, Marin Papuc, a coborât de la volanul autoturismului de servici şi s-a deplasat spre axul drumului, cu faţa către autovehiculul ce se apropia, căruia i-a făcut semnal regulamentar de oprire.
„Deşi a observat semnalul de oprire făcut de persoana vătămată, inculpatul Petcu Costel Viorel şi-a continuat deplasarea, semnalizând dreapta ca şi cum ar intenţiona să dea curs solicitării funcţionarului public, însă nu a oprit, lovindu-l pe acesta la nivelul genunchiului drept apoi continuându-şi deplasarea în viteză”, au reţinut procurorii în rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a bărbatului. Inculpatul a părăsit locul faptei, a ascuns autoturismul în comuna Teasc, la locuinţa unui prieten şi a continuat drumul până la Craiova cu un alt autoturism, marca Skoda, al prietenei sale.
Poliţistul rănit a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i s-a pus piciorul în ghips, iar colegii săi au demarat cercetările, reuşind, în noaptea de 5 spre 6 aprilie să pună mâna pe autorul faptei şi să găsească maşina. Oamenii legii au stabilit că Petcu nu are permis de conducere şi, în plus, a mai fost condamnat anterior pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Costel Viorel Petcu a fost reţinut pe 24 de ore, iar pe 6 aprilie a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă. Ulterior dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, dată fiind gravitatea faptei, care întrunea elementele tentativei de omor.
Pe 12 aprilie a.c., magistraţii Tribunalului Dolj l-au găsit vinovat pe inculpat de toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa şi l-au condamnat la o pedeapsă totală de 12 ani închisoare. Atât inculpatul, cât şi procurorii au declarat apel, iar miercuri, 5 octombrie a.c., Curtea de Apel Craiova a soluţionat cauza. Inculpatul s-a ales cu pedeapsa scăzută până la 8 ani şi 2 luni închisoare cu executare, din care se va scădea perioada petrecută în arest, iar firma la care avea încheiată poliţa de asigurare, respectiv Astra, trebuie să-i achite poliţistului suma totală de 55.700 lei despăgubiri şi daune morale. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.