Accident violent cu trei răniţi pe Calea Bucureşti

0
575

accidentTrei persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulaţie petrecut ieri, la prânz, pe Calea Bucureşti din Craiova. Șoferul unui taxi a pătruns de pe o stradă laterală în Calea Bucureşti fără să acorde prioritate şi a fost izbit violent de un Mercedes. Taximetristul şi pasagera din Loganul pe care îl conducea s-au ales cu leziuni grave, iar o tânără din Mercedes a scăpat cu răni uşoare. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Potrivit poliţiştilor Biroului Rutier, Sorinel Stoienică, de 43 de ani, din Craiova, a condus un autoturism Dacia Logan, înregistrat la o firmă de taxi din Craiova, pe strada „Nicolae Bălcescu”, iar odată ajuns la intersecţia cu Calea Bucureşti nu a acordat prioritate de trecere unui Mercedes condus de Gabriel Dumitru, de 18 ani, din Podari, fiind izbit violent şi proiectat pe linia de tramvai.

În urma impactului, ambele autoturisme au fost grav avariate, la locul accidentului sosind rapid pompierii şi ambulanţe SMURD din cadrul ISU Dolj, dar şi ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj. Șoferul taxiului, dar şi o pasageră, Laura Dinu, de 38 de ani, au fost răniţi grav. Au fost scoşi de pompieri din maşină, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde bărbatul este în comă. Și o pasageră din Mercedes a avut de suferit în urma impactului, însă rănile sale au fost uşoare.

Circulaţia s-a desfăşurat cu greutate mai bine de o oră în zonă, iar poliţiştii continuă cercetările. „În cauză a fost deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

accident 2

accident 1