Leon Panetta: Războiul contra SI ar putea dura 30 de ani

0
956

Lupta contra djihadiştilor Statului Islamic (SI) va fi dificilă şi ar putea dura 30 de ani, din cauza deciziilor greşite luate de Barack Obama, afirmă fostul şef al Pentagonului, dar şi al CIA, Leon Panetta, într-un interviu acordat, ieri, pentru USA Today. Panetta menţionează ameninţările care vin din Libia, Nigeria, Somalia şi Yemen. Printre deciziile criticabile luate în ultimii trei ani de administraţia Obama, Leon Panetta citează eroarea de a nu menţine un contingent de soldaţi americani în Irak după retragerea trupelor în 2011, ceea ce a contribuit la crearea unui vid de securitate. Fostul şef al Pentagonului a reproşat, de asemenea, decizia lui Barack Obama de înarma rebelii sirieni fără a cunoaşte elementele moderate, din rândul acestora, care luptau contra lui Bachar al-Assad, cu care se putea discuta. Leon Panetta îl consideră pe Barack Obama un profesor de drept animat de pasiunea de a fi diriginte.