Ciucă: Planul Camerei Deputaţilor trebuie doar să ia act de pierderea mandatului de către deputatul Ştefan Stoica

0
350

Bogdan Ciucă

Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat, ieri, că a trimis către Biroul permanent raportul cu privire la deputatul PDL de Dolj Ştefan Stoica. „Raportul, de fapt adresa, punctul de vedere al Comisiei juridice, a fost trimis astăzi (n.r.—luni) către Biroul permanent. Vă reamintesc că noi, pe cazul acesta, al domnului deputat Stoica, ne-am întâlnit de săptămâna trecută şi, în mod evident, dacă ne aflăm în situaţia în care această vacantare de post se datorează unei decizii rămase definitive, Comisia juridică nu are rol în piesă. Practic, nu trebuie să dea nici un raport, pentru că am schimbat Regulamentul tocmai din aceste considerente. Se ia act de această decizie în plenul Camerei”, a spus Ciucă la Palatul Parlamentului. El a adăugat că de fiecare dată când comisia este solicitată cu privire la cazul unei persoane, în mod obligatoriu aceasta trebuie să fie de faţă când se discută cazul său. Ciucă a mai menţionat că Biroul permanent va decide ce se va întâmpla, dar, procedural, punctul de vedere al comisiei se pune pe ordinea de zi a plenului, iar plenul ia act, printr-o hotărâre, de pierderea mandatului deputatului respectiv. Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a deputatului PDL de Dolj Ştefan Bucur Stoica, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat incompatibil, decizia instanţei fiind definitivă.