Siria: Assad exclude orice negociere cu insurgenţii

0
337
Bashar al-Assad

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, exclude orice negociere cu rebelii până ce aceştia nu vor depune armele şi mai afirmă că Rusia susţine mai mult ca niciodată guvernul său. Într-un lung interviu pentru hebdomadarul „Der Spiegel”, Assad a mai declarat că el nu crede în soluţionarea conflictului prin negocieri cu insurgenţii. „După mine, o opoziţie politică nu poate deţine arme. Dacă depune armele şi revine la viaţa cotidiană, atunci putem discuta”. În opinia sa, preşedintele american, Barack Obama, nu deţine „o fărâmă de dovezi” privind utilizarea armelor chimice de către forţele guvernamentale siriene. „El nu are nimic de oferit, decât minciuni şi denaturări ale adevărului” a mai spus preşedintele sirian, care vede în ruşi „adevăraţii prieteni”. „Ei înţeleg mai bine ce se întâmplă cu adevărat aici. Ruşii sunt mult mai independenţi decât voi, în Europa, care vă poziţionaţi în raport de SUA. Preşedintele rus, Vladimir Putin, este mai hotărât ca oricând să ne sprijine. El ştie din propria luptă contra teroriştilor în Cecenia ceea ce trăim noi aici”. Exprimându-se în media germană, Bashar al-Assad a dorit şi a propus trimiterea de negociatori germani, sugerând că Berlinul ar putea juca un rol de mediator. A acuzat Occidentul de mai multă încrede în Al-Qaeda decât în cuvântul său. Cu toate acestea, preşedintele sirian a recunoscut că, poate, guvernul său a fost prea dur în represalii la început, dar asta s-a datorat deciziei sale ferme de combatere a terorismului şi de apărare a ţării. Cât priveşte organizarea de alegeri prezidenţiale, acestea vor avea loc cu două luni înaintea încheierii mandatului său, prevăzută pentru luna august a anului viitor, dar pune la îndoială o nouă candidatură a sa. „Dacă voi avea sentimentul că poporul sirian doreşte să fiu preşedinte şi în viitoarea etapă, atunci eu voi candida”, a declarat Bashar al-Assad unui trimis al canalului turc Halk TV, interviu difuzat vineri de agenţia oficială Sana. „Dacă răspunsul este nu, eu nu o voi face”, precizând că un răspuns mai clar va fi dat în următoarele 4 sau 5 luni. În acelaşi interviu, Assad a acuzat rebelii, pe care i-a calificat ca „terorişti”, aspiranţi la crearea unui „stat islamic în Siria”. „Ei nu au nimic a face cu islamul. Ei au venit din lumea întreagă, din peste 80 de ţări, pentru a face jihadul (războiul sfânt) şi a crea acest stat”.