Ponta ar vrea să se facă educaţie ecologică în şcoli

0
375
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut ieri, la lansarea „Viziunii USL pe Mediu”, că politicienii trebuie să îşi asume şi riscul pierderilor de imagine şi să treacă de la vorbe la lucruri concrete, în ceea ce priveşte protecţia mediului. „Cred că trebuie să existe în programa şcolară o materie privind educaţia ecologistă. Sigur, se va spune că iar se încarcă programa, dar, dacă nu îi învăţăm acum pe copii importanţa acestui lucru, va fi greu să înveţe când vor fi oameni mari. Băiatul meu face un astfel de curs la şcoală şi este mai conştient decât mulţi oameni de vârsta mea de importanţa protecţiei mediului”, a spus Ponta. Liderul social-democrat a precizat că USL va introduce o astfel de măsură de îndată ce va ajunge la putere. O altă posibilă măsură care ar putea fi luată, în vederea protecţiei mediului, ar fi aceea de a obliga instituţiile publice să achiziţioneze maşini care respectă cele mai înalte standarde de mediu. În acelaşi timp, Ponta a susţinut că şi în centrele marilor oraşe ar putea fi interzis accesul cu maşini care nu respectă standarde înalte privind poluarea.