La patru zile după arestarea lui Dominique Strauss-Kahn, fostul soţ al actualei soţii a ex-patronului FMI, Ivan Levai, a pledat cauza acestuia în faţa şefului statului francez, Nicolas Sarkozy. Povestea aparţine, deja, micii istorii a Republicii şi a fost relatată ieri, pe site-ul cotidianului „Le Figaro”. Ea s-a consumat în grădina Palatului Elysee, miercuri, 18 mai a.c., când a avut loc întâlnirea dintre Nicolas Sarkozy şi cronicarul Ivan Levai, fostul soţ al ex-jurnalistei Anne Sinclair, acum soţia lui Dominique Strauss-Kahn. O femeie şi acum frumoasă, cu un caracter puternic, poate prea puternic. Dominique Strauss-Kahn se afla deja încarcerat în fortăreaţa Rikers Island, de lângă New York. Situaţia era mai mult decât inedită: cineva care a împărţit viaţa cu Anne Sinclair, cu care avea două fiice, vorbea şefului statului francez despre soarta lui Dominique Strauss-Kahn, potenţialul adversar redutabil în eventualitatea că ar fi candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Potrivit tuturor sondajelor de opinie, D.S.K. era principalul favorit. Discreţia despre această întâlnire s-a păstrat până recent. „Eu am rămas surprins de rapiditatea cu care mi s-a acordat întrevederea”, povesteşte acum, pe site-ul „Le Figaro (La visite secrete de l’ex-mari d’Anne Siclair a Sarkozy)”, Ivan Levai, care din dimineaţa zilei de 15 mai se întreba ce poate face pentru a uşura soarta celui încarcerat, sub acuzaţii destul de grave. A fost o zi frumoasă pe 18 mai a.c. Preşedintelui, îmbrăcat într-o impecabilă cămaşă albă, jurnalistul i-a precizat, de la bun început, că abordarea este personală şi nu este nici avocatul lui D.S.K., nici a lui Anne Sinclair. El a evocat doar posibilitatea de intervenţie a consulului francez la New York, de care a fost asigurat. A mai dorit ca preşedintele să fie de acord că n-a mai văzut în istoria contemporană o oficialitate franceză într-o asemenea degringoladă. Preşedintele l-a asigurat că tot ceea ce poate face pentru Dominique a fost şi va fi făcut, fiindcă justiţia americană rămâne o „barieră de netrecut”, ceea ce fiecare ştie. Potrivit uzanţelor, consulul Franţei la New York, Philippe Lalliot, îl va vizita în mai multe rânduri pe D.S.K. la Rikers Island. În faţa fostului soţ al lui Anne Sinclaire, Nicolas Sarkozy nu s-a oprit la aceste remarci diplomatice. El s-a arătat surprins de imprudenţa lui D.S.K. în SUA şi a subliniat, fără nici o urmă de ipocrizie morală, că-l „pusese în gardă de la candidatura sa pentru FMI”. „Punerea în gardă a fost reînnoită, mai târziu, dar în zadar, după afacerea generată de relaţia sa, ca director general executiv al FMI, cu colaboratoarea sa principală, o unguroaică”. Despre care s-a scris. În fine, preşedintele francez nu şi-a lăsat interlocutorul să plece fără a o asigura de sentimentele sale pe Anne Sinclair. Şi Ivan Levai concluzionează, acum, că toată întâlnirea cu şeful statului a rămas, pentru el, o dovadă a unui umanism deosebit. În plus faţă de acest episod relatat de jurnalist, ca partizan asumat, teribilul cutremur declanşat de afacerea Sofitel, pentru familia sa refăcută, a fost trăită într-un mod aparte. El o evocă pe Anne ca fiind foarte tare, ca miile de femei în situaţii de criză, dar fragilă, de asemenea. Capabilă să dea totul, până la sacrificiu. Povestea relatată de Ivan Levai nu este deloc patetică, ci ilustrează un mod de viaţă civilizat, cu destulă demnitate, poate tipic francez, fiindcă numai cinematografia lor, de-a lungul anilor, uneori inegalabilă, a putut oferi pelicule precum „Un bărbat şi o femeie” (1966), „A muri din dragoste” (1971), „A trăi pentru a trăi” (1967) şi atâtea altele, deşi viaţa bate totdeauna filmul. Într-un moment în care Nicolas Sarkozy are destule probleme, nefiind deloc poziţionat avantajos în sondajele de opinie, relatarea lui Ivan Levai are, desigur, în subtext, şi un mesaj profund răscolitor.
