Nobel suedez pentru un suedez

0
340

După mulţi ani de abstinenţă poetică, juriul Premiului Nobel pentru literatură a decis premierea unui poet. Suedezul Tomas Tranströmer, tradus şi la noi cu două cărţi, a impus anul acesta juriului din ţara natală, pentru imaginile sale „condensate şi translucide, (care) oferă o perspectivă proaspătă asupra realităţii”.

Cum spuneam, poetul în vârstă de 80 de ani a fost tradus şi la noi, de Dan Shafran, şef al ICR Stockholm. Amuzant este faptul că întrebat de un ziar central ce ştie despre poet, Nicolae Manolescu, şeful USR şi al României literare, a spus că nu a citit nimic din poezia acestuia, dar şi că nu crede că în româneşte ar fi apărut vreo traducere.

Uite că au apărut două cărţi, una în 2003, Pagini din cartea nopţii (Editura „Polirom”), tradusă de Dan Shafran, şi alta în 2005, Taina cea mare, la aceeaşi editură, cu acelaşi traducător. De altfel, Dan Shafran opina că „nu este deloc exclus ca viitorul laureat al Premiului Nobel pentru literatură să fie Tomas Tranströmer”. Predicţia s-a adeverit, iată.

Mai mult, cu ocazia lansării primului volum de poezie, poetul a vizitat şi România, iar România literară, publicaţia condusă de dl Manolescu, a scris despre poezia sa.

În schimb, Mircea Cărtărescu, scriitorul nostru cel mai bine cotat pentru obţinerea premiului, l-a şi cunoscut pe poet şi chiar a stat de vorbă cu el, la Stockholm. Marin Sorescu a scris despre poezia sa în Tratat de inspiraţie: „versurile lui Tranströmer… sunt tandre balerine supradimensionate uneori, dar nu spre grotesc, spre subtil, dacă poate exista o supradimensionare în direcţia subtilului”. După cum se poate observa poeţii îi citesc pe poeţi, în vreme ce criticii îşi văd de cărţile lor.

Tomas Tranströmer a fost răsplătit cu numeroase premii suedeze şi internaţionale, printre care Premiul Petrarca (Germania) în 1981, Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic şi Premiul Internaţional Neustadt (Statele Unite) în 1990, Premiul Nordic al Academiei Suedeze în 1991, Premiul Horst Bienek (Germania) în 1992, Premiul August acordat de Uniunea Editorilor din Suedia în 1996 şi Premiul „Cununa de aur” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Struga în 2003. Ultimul premiu a  fost decernat şi lui Nichita Stănescu.

Ultimul poet care câştigase acum cincisprezece ani Nobelul a fost poloneza Wislawa Szymborska, iar cu un an înainte poetul Seamus Heaney devenea laureat.

NICOLAE COANDE