A venit din Bucureşti şi a fost reţinut de poliţişti în Dolj

0
335

În ziua de  06 septembrie, polițiști din cadrul Secției nr.2 Poliţie Rurală Breasta au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Bucureşti, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi lovirea sau alte violenţe.

În noaptea de 05/06 septembrie a.c., ora 02:30, poliţiştii au fost sesizaţi de o tânără de 33 de ani, din municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un imobil din comuna Predeşti, ar fi fost agresată de fostul concubin, un bărbat de 37 de ani, tot din municipiul Bucureşti. Din cercetările efectuate s-a stabilit că pe numele bărbatului instanţa de judecată a emis un ordin de protecţie, acesta având interdicţia de a se apropia de femeie. Bărbatul a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat poliţiştii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul zilei de 7 septembrie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .