US Open: Şi pe Roger Federer îl apasă anii

0
442

La 37 de ani, pe care i-a sărbătorit pe 8 august, Roger Federer (numărul doi mondial) s-a înclinat, în optimile de finală, spre surpriza generală, în faţa australianului John Millman (numărul 55 mondial) la US Open: 3-6, 7-5, 7-6, 7-6. Sfertul de finală mult aşteptat contra lui Novak Djokovic, nu a mai avut loc. Derapajul survine la două luni după ce surprinsese deja în sferturile de finală de la Wimbledon. Cu 20 de trofee de mare şlem, elveţianul complică discuţia. În setul doi cu australianul John Millman (29 de ani), Roger Federer a condus cu 5-4 şi 40-15. O dublă greşeală personală a permis adversarului să egaleze la 5 şi apoi să câştige setul. În seturile 3 şi 4 departajarea s-a făcut la tie-break, după un scenariu repetat. Elveţianul s-a aflat, în setul trei, în poziţie favorabilă (3-1) şi a avut minge de set la 6-5, dar în zadar. În setul patru a condus cu 4-2, dar nu a putut împiedica adversarul să ajungă la tie-break. La 27 de ani, Roger Federer şi-a văzut spulberat visul de a pune capăt la 10 ani de absenţă la New York, unde se impusese fără discontinuitate între 2004 şi 2008. Australianul, nu a recidivat, în partida cu Novak Djokovic, căruia nu i-a putut rezista (3-6, 4-6, 4-6). E drept, că în 13 turnee de mare şlem nu trecuse în turul 3, dar a făcut meciul vieţii – 3 ore şi 34 minute – în faţa lui Roger Federer, făcându-l pe acesta să aibă cel mai prost rezultat la US Open, după 2013. Ceea ce înseamnă că vârsta îl apasă.