Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” este unul de referinţă atât în învăţământul local, cât şi în cel naţional. Performanţele obţinute de sportivii şi antrenorii de acolo sunt printre cele mai importante obţinute la nivel internaţional. Numai dacă vorbim de lotul naţional de Scrimă, pregătit de eminentul prof. Dan Podeanu, căştigător al Medaliei de Aur la Jocurile Olimpice desfăşurate la Rio de Janeiro , în 2016, şi ar fi de ajuns. Dar, în spate sunt şi alte rezultate de prestigiu, pregătite de cadre didactice dedicate şi de elevi, având sprijinul părinţilor, care caută performanţa. Despre acestea ne vorbeşte prof. Geri Mitroi, director al insituţiei de învăţământ preuniversitar.
Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” din Craiova a devenit un nume de referinţă, atât pe plan naţional, cât şi, în primul rând, pe cel internaţional. Aici s-a format lotul de scrimă , Spadă, feminin, condus de marele antrenor Dan Podeanu¸ cel care a adus singura medalie de aur, pentru România, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Performanţele sunt multe, dar şi cerinţele sunt pe măsură, însă despre toate acestea ne spune prof. Geri Mitroi , director al PLS „Petrache Trişcu”.
R: Domnule director, ce ne puteţi spune despre rezultaterle obţinute, în acest an, de către sportivii şi antrenorii dumneavoastră?
G.M. Avem un total de 135 de medalii obţinute, la competiţiile internaţionale fiind obţinute şase medalii de aur, acelaşi număr la „argint” şi 11 de „bronz”. În total, incluzând şi competiţiile naţionale, avem 43 de medalii la Judo, 25 la Lupte, aproape 50 de distincţii la Karate (unde Geri Mitroi este specialist atestat, prin medaliile obţinute de către elevii săi – n.r.)
Aţi putea remarca pe cineva?
Lista este foarte lungă şi poate aş neîdreptăţi pe cineva. Nu vreau să dau nume, dar viitorul poate fi descoperit în listele copiilor cu rezultate actuale.
În câteva zile debutează noul an şcolar. Cum vă pregătiţi şi ce vă doriţi?
Sunt foarte multe de spus. Cred că este nevoie de o finanţare separată, iar Federaţiile trebuie să se implice mai mult. Cred că ar trebui un protocol între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sportului şi Tineretului. De foarte multe ori, părinţii fac sacrificii materiale şi vin să susţină copiii. Avem grupe de elevi, la Cluburi Sportive Şcolare, înfiinţate în cadrul unor instituţii de învăţământ preuniversitar, şi aici apare o problemă. Cei mici sunt pregătiţi şi acolo şi la noi, dar , din punctul nostru de vedere nu ne putem implica material, deorece legislaţia nu ne dă voie. Eu cred că trebuie să existe o continuitate bazată şi pe tradiţie, deoarece pregătirea celor mici nu poate fi făcută decât în acest fel.Ca să vorbesc de noi, avem peste 500 de elevi cuprinşi în toate ciclurile de învăţământ preuniversitar, dar, aproximativ acelaşi număr este şi cel care vine de la structurile sportive şcolare. Pentru atletism, nu prea avem baze de pregătire, cu atât mai mult performanţele obţinute de către juniori şi junioare sunt foarte importante. Ne dorim finalizarea stadionului de atletism, cât mai curând. M-aşi întrebat de ceea ce îmi doresc pentru anul următor şcolar şi vă răspund cât se poate de simplu: cât mai multe participări la competiţii internaţionale , chiar şi acum având prezenţi competitori la Balcanniada de Lupte, pregătiţi de prof. Valentin Boboşca şi de fraţii Aurel şi Marius Cimpoieru.