Timp de două zile, duminică şi luni, liderii economiei mondiale, reuniţi la Hangzhou, în China, chiar afişând „unitatea” lor, nu au putut surmonta toate diferendele care îi despart. Evident că extrem de presantă s-a dovedit decizia ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, amplu comentată. De altfel, comunicatul final al summitului, punctează faptul că „Brexit” îngrijorează realmente economia mondială. Nu puţini actori europeni s-au deovedit mai puţin tandri, fiindcă după avertismentele preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele francez, Francois Hollande, a invitat, luni, britanicii să angajeze procesul de ieşire din UE, înainte de sfârşitului anului în curs. Numai că, premierul britanic Theresa May a făcut cunoscut, cu emfaza specific britanică, tot ceea ce ştiam: şi anume că nu poate lansa procesul înainte de 2017. Mai clar, Londra caută „un acord pe măsuri, cele mai bune pentru Marea Britanie”, negociate în „respect mutual cu partenerii europeni”. Un calendar, aşadar, nu există. Theresa May are pe mânecă însă un as, scuzată fie comparaţia, care se cheamă sistemul imigraţiei. La summitul G20 premierul britanic a lansat ofensiva pentru viitoarele acorduri comerciale şi Australia, Singapore, Correa de Sud şi Mexic s-au arătat deschise discuţiilor, în timp ce preşedintele american Barack Obama a preferat reţinerea. Liderii G20 continuă să vadă în „Brexit” un risc major, cu consecinţe greu de anticipat. Guvernul japonez a dat publicităţii, în weekend, un dosar, cu recomandări făcute UE şi Regatului Unit pentru recâştigarea încrederii. Tokyo previne Londra că, dacă negocierile cu UE decurg neconvingător, grupurile industriale, dar şi băncile japoneze îşi pot transfera sediile pe continent. Textul se intitulează „Mesajul Japoniei către Regatul Unit şi UE”. Marea Britanie a preferat firme japoneze, şi nu insularitatea comună a celor două ţări a contat, cât costurile mai mici cu forţa de muncă, sindicalismul mai puţin ameninţător, piaţa de capital mai accesibilă. Produsele „made in UK” riscă să-şi piardă certificatul de origine în UE, ceea ce înseamnă că toate firmele japoneze nu vor putea beneficia de avantajele zonelor de liber schimb la care participă UE. Ori asta este inacceptabil. Şi, slavă Domnului, investiţiile japoneze sunt reprezentate prin Nissan, Honda, Mitsubishi, Tacheda, Nomura, Daivva, Eisai, Hitachi, Fujitsu şi aşa mai departe. Care, în total, oferă 140.000 de locuri de muncă, faţă de 40.000 în urmă cu 25 de ani. Să revenim la G20: în impas tratatele de liber schimb, adică negocierile SUA cu Europa, de o parte (Tafta) şi Asia (TPP) de alta, exclusă fiind China. Comunicatul final vorbeşte de o economie mondială deschisă respingând protecţionismul, promovând comerţul şi investiţiile mondiale. Numai că la pre-G20, miniştrii comerţului conveneau asupra unei constatări amare şi anume că măsurile restrictive, care afectează comerţul şi serviciile, au continuat să crească. Prescripţiile de remediere la o economie mondială anemică au avut în faţă economia chineză, robustă, cu o creştere de 7%, Beijingul continuând să fie curtat pentru rezervele sale de capital. Paradoxal Xi Jinping, preşedintele chinez, şi alte două oficialităţi prezente la Hangzhou, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, s-au dovedit interlocutori inconturbabili. Nu grozav s-a simţit Barack Obama, preşedintele SUA, primit cu vădită răceală, dacă admitem că doar stresul diplomatic a generat un incident protocolar între SUA şi China. Când avionul prezidenţial, Air Force One, a aterizat la Hangzhou, sâmbătă 3 septembrie a.c., Barack Obama a fost primit cu gardă de onoare chineză, dar nu a avut covor roşu la coborârea din avion. Eroarea de protocol a fost calificată „scandalul covorului roşu”, presa relevând fricţiunile dintre China şi SUA. Adică, nimic nou.
