Ce s-a întâmplat în sesiunea de toamnă a bacalaureatului, altminteri previzibil, coroborat cu rezultatele dezastruoase la sesiunea din vară, la ceea ce numeam odată „examenul de maturitate”, a generat un adevărat scandal. Opoziţia a cerut demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, neexonerându-l de vinovăţia de a fi cunoscut starea de lucruri din învăţământul preuniversitar, fiind în mandat de doi ani, fără a fi întreprins măsurile adecvate. La rândul său, ministrul a băgat capul în nisip şi crede că isprava din acest an este consecinţa faptului că s-a pus capăt copiatului şi traficului cu aceste examene, rupându-se lanţul înşelăciunilor. Punct de vedere pe care îl îmbrăţişează, dezvoltându-l adecvat, ziaristul Cristian Tudor Popescu, în ediţia online a cotidianului „Gândul”. Ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc. În primul rând, însuşi ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, nu este un reper intelectual credibil, un potenţial reformator şi nu de mult însuşi CTP i-a administrat o corecţie pentru o supărătoare inadvertenţă gramaticală. Ori, dacă ministrul Educaţiei are probleme cu acurateţea limbii române, ce să mai pretindem standarde ridicate în procesul educaţional, în reţeaua unităţilor şcolare. Aşa cum spuneam, după sesiunea din vară a BAC-ului, la unităţile şcolare doljene cu prestigiu consacrat, unde încă se mai face carte, surprizele au lipsit cu desăvârşire. Şi enumeram Colegiile Naţionale „Carol I”, „Fraţii Buzeşti” şi „Elena Cuza”. În distonanţă, există destule alte unităţi de învăţământ preuniversitar de stat cu rezultate catastrofale. Concluzia imediată este una singură: reabilitarea bacalaureatului trebuie să înceapă cu prima zi a noului an şcolar. Liceul însuşi, şi aici are dreptate CTP, trebuie regândit şi reevaluat. Liceul nu e pentru toată lumea, dar asupra acestui deziderat trebuie căzut de acord. Fie se desfiinţează, ceea ce pare imposibil, fie se revine la exigenţele din perioada interbelică sau cele de la cumpăna anilor ’60-’70, când producea o masă intelectuală decentă, care nu te făcea de râs prin bagajul de cunoştinţe al elevilor săi. Liceul prost făcut, făcut fără rost, făcut degeaba, cu formalitatea BAC-ului, a fost expresia colapsului calitativ. El a făcut posibil triumful ţăpârlăniei sfertodocte, aruncând în aer toate criteriile unei promovări selective. Absenţa unui liceu bun a devenit o problemă socială şi doar o reformă a învăţământului liceal s-ar putea resimţi şi în învăţământul universitar. Demisia cerută lui Daniel Funeriu este justificată. Dar nu pentru nivelul de promovabilitate scandalos, ci pentru faptul că s-a ajuns, pe mandatul său, la o fotografie dureroasă a învăţământului românesc. Că există o continuitate în proliferarea stării de lucruri nefaste este o realitate, dar asta nu înseamnă că Daniel Funeriu a făcut altceva decât să dovedească ceea ce se afirmase într-o altă împrejurare: „şcoala românească produce tâmpiţi şi nu merită finanţată mai mult”. Apoi, fără a pregăti o alternativă pentru cei care nu au promovat, şi ne referim la şcolile de arte şi meserii, vinovăţia lui Daniel Funeriu şi a întregului minister pe care îl conduce, este nescuzabilă. Oricum, dincolo de polemici de tot felul, bacalaureatul din 2011 constituie un semnal. Din păcate, unul dureros.
