JO Paris: Brazilia – SUA, finala la fotbal feminin

0
469

Brazilia şi SUA se vor întâlni sâmbătă, în finala feminină la fotbal de la Jocurile Olimpice, pe Parc des Princes. Învinsele lor din semifinale, Spania şi Germania se vor înfrunta pentru medalia de bronz vineri, la Lyon.

În semifinale, Brazilia a învins campioana mondială en-titre, Spania, cu 4-2, pe Velodrome din Marseille, graţie autogolului lui Irene Paredes (6) şi golurilor marcate de Gabi Portilho (45+4), Adriana (71) şi Kerolin (90+1). Pentru Spania a înscris Salma Paralluelo (85, 90+12). Braziliencele vor întâlni Statele Unite pentru a treia oară într-o finală olimpică, după ce au pierdut în 2004 şi 2008.

SUA, cvadruplă campioană olimpică (1996, 2004, 2008, 2012), a învins în semifinale, la Lyon, echipa Germaniei, cu scorul de 1-0, după prelungiri, printr-un gol marcat de Sophia Smith în minutul 95.