Cupa Mondială la fotbal (F): Dubla campioană mondială pleacă acasă

0
258

Pentru prima dată, în cele 9 ediţii ale Cupei Mondiale la fotbal feminin, reprezentativa SUA –dublă campioană mondială-, se vede eliminată din faza optimilor de finală. Echipa americană a fost depăşită după prelungiri, la Melbourne (27.706 spectatori) şi executarea loviturilor de departajare (4-5) în optimile de finală de reprezentativa Suediei. Golul decisiv la loviturile de departajare a fost unul cu cântec: s-a acreditat de VAR că balonul executat de Hurting Lina a trecut linia de poartă cu peste… 1 mm. Starul echipei americane Megan Rapinoe (38 ani) intrată în prelungiri (min. 96) n-a putut întoarce meciul şi a ratat şi o lovitură de departajare. Suedia va întâlni în sferturile de finală reprezentativa Japoniei, finalista ediţiei din 2015. O particularitate a echipei americane: 21 din cele 23 de jucătoare prezente la turneul final au legătură cu mediul universitar. În SUA fotbalul este un mijloc al strategiei educaţionale a părinţilor care îşi îndeamnă copiii la sportul de performanţă, în dorinţa de a evita plata taxelor costisitoare ale cursurilor universitare. Internaţionala Lory Lindsey, care a absolvit Universitatea din Virginia, într-o declaraţie pe CNN, a lămurit la o manieră interesantă legătura sportului de performanţă cu mediul universitar.