Percheziţii cu “mascaţii”, în nouă judeţe, printre care şi Doljul

0
562

În această dimineaţă, 41 de percheziții domiciliare și nouă descinderi au fost organizate în nouă județe din țară, între care Dolj și Mehedinți, pentru combaterea infracționalității, protejarea comunității de activitățile ilegale și punerea în executare a unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj, uz de armă, fără drept, furt calificat, înșelăciune, fraudă informatică și viol. Perchezițiile au avut loc în județene Galați, Dâmbovița, Arad, Mureș, Covasna, Dolj, Harghita, Constanța, Prahova, Mehedinți și Hunedoara. „Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal și încarcerarea persoanelor condamnate”, informează Poliția Română. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.