Elev român, campion mondial premiat de Microsoft

0
664

premiuLa finalul săptămânii trecute s-a desfăşurat finala mondială a Microsoft Office Specialist World Championship 2017 în Anaheim, California, SUA. Reprezentantul României, Tiberiu Danciu, elev la Colegiului Naţional Grigore Moisil din Bucureşti, a fost desemnat campion mondial în cadrul prestigiosului eveniment care atrage elevi şi studenţi din toată lumea, relatează site-ul start-up.ro. “Felicitările noastre pentru Tiberiu Danciu, un tânăr de doar 18 ani care a câştigat finala mondială a competiţiei Microsoft, categoria WORD 2013!”, a postat în urmă cu puţine minute şi Echipa CERT-RO.

În cadrul etapei mondiale a concursului, Tiberiu Danciu a concurat la categoria Word 2013, fiind răsplătit cu trofeul şi medalia competiţiei, cât şi cu un premiu în valoare de 7.000 USD şi un Xbox One. La finala mondială a competiţie au participat 167 de tineri din 62 de ţări, cu vârste cuprinse între 13 şi 22 de ani, înscrişi într-o instituţie de învăţământ acreditată. Ediţia din 2017 a atras în jur de 1.100.000 de candidaţi unici din 140 de ţări care şi-au demonstrat competenţele de utilizare a produselor Microsoft Office.

Reprezentantul României s-a calificat la finala mondială în urma competiţiei naţionale care a avut loc la sediul Microsoft România din Bucureşti, în data de 28 aprilie, obţinând un scor perfect, de 1.000 din 1.000 de puncte şi un timp de finalizare al examenului de 11 minute şi 36 de secunde, din cele 60 de minute puse la dispoziţie de organizatori.

Tiberiu a împlinit 18 ani în ziua în care a călătorit spre SUA, petrecând pe coasta de vest a Statelor Unite 4 zile pline de emoţii şi încununate de succes.

„Experienţa competiţiei a fost şi va fi ceva de neuitat. Am trăit un şoc grozav atunci când mi-am văzut numele şi ţara pe ecrane. În momentul acela credeam că visez. Mulţumesc organizatorilor care la finala naţională au dat dovadă de o organizare exemplară, făcându-ne să avem o zi minunată la sediul Microsoft România, iar la etapa finală a competiţiei au depăşit orice aşteptări. Am avut parte de oameni grozavi, modele de viaţă, dar şi de distracţie şi relaxare. Mi-am făcut prieteni din Maroc, SUA, Mexic, Canada, China, Coreea, Malaezia, Bulgaria, Noua Zeelandă şi mulţi alţii. Numai enumerând atâtea ţări cred că vă daţi seama că am fost mulţi participanţi. Fiecare dintre participanţi este un om minunat, cu abilităţi deosebite, deci şi competiţia a fost incredibil de strânsă. Cred că putem vorbi de diferenţe de ordin olimpic,” a declarat Tiberiu Danciu.

Competenţele de Microsoft Office sunt unul dintre cele mai importante criterii când vine vorba de parcursul profesional – un studiu realizat în 2016 de compania IDC plasează platforma Microsoft ca cea mai căutată competenţă aplicată (pe locul patru după „comunicare”, „problem-solving” şi „integritate”). Cumulat, Microsoft Office a fost identificat ca cerinţă la aproape 20% din cele 75.000 de anunţuri de angajare analizate în studiu.

Microsoft Office Specialist World Championship (MOSWC) este o competiţie globală organizată de Certiport, Inc. şi sponsorizată de Microsoft, în cadrul căreia sunt testate competenţele de utilizare a produselor Microsoft Office Word, Excel şi PowerPoint ale elevilor şi studenţilor din întreaga lume.