„Dublul stat” şi / sau „Puterea obscură”

0
273

Despre Norberto Bobbio, gânditorul politic Italian de reputaţie internatională de numele căruia se leagă, printre altele şi modelul New-Labor (al englezilor şi al lui Tony Blaire), s-a scris cu acribie şi aplicaţie îndeosebi în ultimele decenii. Cărţile sale sunt veritabile tratate despre democraţie, despre societatea umană în varietatea istoriei sale multimilenare, despre Putere în manifestarea ei plurală şi, deseori, contradictorie.

 Într-una dintre ultimele apariţii editorialedin impresionanta sa operă un cercetător adună la un loc o suită de studii sub titlul semnificativ prin el însuşi Democraţie şi secret, Bobbio tratează, cu neobişnuitul simţ profetic ce nu i-a lipsit, teme de o actualitate care îl cuplează, la distanţă de ani, cu scandalul WikiLeaks. În centrul acestor articole se află tema “puterii invizibile”, majoritatea lor fiind scrise într-o perioadă, după tragicul atentat din 12 decembrie 1969 din Piaţa Fontana din Milan soldat cu 27 de victim şi 80 de răniţi, moment de răscruce al istoriei recente italiene – şi nu numai – ce va potenţa teroarea, inclusiv din raţiuni “ideologice”, la măsura unei experienţe frecvente şi traumatizante pentru societate.

Ce relaţie ar putea fi între groaznicul atentat asupra sediului unei Bănci Agricole din capitala lombardă şi decizia lui Bobbio de a se consacra analizei teoretice a raportului dintre Stat şi democraţie, dintre Putere şi societate?

Resortul neemijlocit trebuie căutat în debutul unui drum ce avea să nu aibă capăt, al manipulării de către Puterea de atunci, democrat-creştină, de dreapta adică. O manipulare, până la urmă “victorioasă”, de vreme ce nici în 2005, la nivelul instanţei juridice supreme, nu s-a identificat vreun vinovat, cu nume şi prenume, drept pentru care “cauza” a fost prescrisă.

Norberto Bobbio lansează chiar atunci teoria pe care o numeşte a “statului dublu”: existenţa a două state, unul de drept şi unul discreţional, care operează, cel de-al doilea, în afara principiului legalităţii “în baza unei evidente judecăţi de oportunitate”. Puţini îşi mai aduc aminte – însă istoria ne obligă la memorie spre a nu-i repeta erorile– că tocmai atentatul milanez avea să inaugureze acei întunecaţi “ani de plumb” în care se va naşte şi activa şi celebra Propaganda Due.

Or, tocmai mecanismul “propagandei… doi”, cea care o “secunda”pe cea a statului de drept, l-a motivat încă şi mai mult pe marele politolog să denunţe existenţa “statului dublu” acţionând în numele unei “puteri invizibile”. El denunţă tocmai conflictul dintre secret, putere invizibilă şi însăşi esenţa democraţiei: “opacitatea puterii e negarea democraţiei”, reiterează Bibbi.

Există însă un raport, de semantică, am spune noi, între “secret” şi “mister”, totul în strânsă relaţie cu valul de atentate şi lovituri de palat ce-au caracterizat societatea italiană, a primei Republici, cum i se mai spune, adică până la nu mai puţin celebra campanie a “Mâinilor curate” ce-a părut a compromite. Că n-a fost să fie, se ştie şi, ceea ce interesează încă într-o şi mai mare măsură, e de o actualitate, cum anticipam, deja internaţionalizată. O demonstrează, la vedere, cazul WikiLeaks, dar cu siguranţă o intuim şi chiar o simţim, uneori intrigant de vie, chiar sub ochii noştri.