Comisia Europeană a adoptat Acordul de Parteneriat cu România pentru 2014-2020

0
345


Comisia Europeană a adoptat, ieri, Acordul de Parteneriat cu România, document care stabileşte strategia de „utilizare optimă” a fondurilor europene alocate Bucureştiului în perioada 2014-2020, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles. „Acordul pregăteşte terenul pentru investirea a 23 de miliarde euro, sumă care reprezintă totalul finanţărilor în cadrul politicii de coeziune (în preţuri curente, incluzând finanţarea din cadrul Cooperării teritoriale europene şi alocările bugetare pentru Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor), precum şi a 8 miliarde euro pentru dezvoltare rurală şi 168 de milioane euro pentru sectorul pescuitului şi pentru cel maritim”, informează Comisia Europeană. CE consideră că investiţiile din fonduri europene vor atenua şomajul şi vor stimula competitivitatea şi creşterea economică prin sprijinul acordat inovării, formării profesionale şi învăţământului în oraşe şi în zonele rurale. De asemenea, investiţiile vor promova spiritul antreprenorial, vor combate excluziunea socială şi vor contribui la dezvoltarea unei economii ecologice, în care resursele sunt utilizate eficient, mai precizează CE. „Astăzi (ieri – n.r.) am adoptat un plan de investiţii strategic, vital, care aşază România pe calea creării de locuri de muncă şi a creşterii economice în următorii 10 ani. Acest Acord de Parteneriat reflectă determinarea comună a Comisiei Europene şi a României de a utiliza în modul cel mai eficient fondurile UE (…) Obiectivul major nu este viteza, ci calitatea”,a declarat comisarul pentru Politică Regională, Johannes Hahn. La rândul său, comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a afirmat că este important ca „beneficiile creşterii economice şi ale creării de locuri de muncă să fie vizibile nu doar în oraşe, ci şi în mediul rural, unde, în prezent, toate fondurile structurale şi de investiţii pot avea efecte mai mari prin intermediul unor instrumente îmbunătăţite”. Ministerul Fondurilor Europene a anunţat încă de marţi că Executivul european a validat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România. „România are deja Acordul de Parteneriat 2014 -2020 validat de cei patru comisari, decizia Comisiei Europene de adoptare a acestui document urmând a fi publicată în zilele următoare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, subliniind că această validare dovedeşte faptul că documentul trimis de România răspunde exigenţelor Comisiei. Pe 7 iulie, Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial propunerea actualizată de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, după ce documentul fusese transmis în mod formal pe 31 martie. Comisia Europeană a criticat prima versiune a acordului, pe care l-a catalogat drept „incoerent şi fără priorităţi clare”.