Căutări intense pentru găsirea unei bătrâne dispărute

0
441

În ziua de 05 iulie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au fost sesizați de un bărbat de 35 de ani, din comuna Întorsura, cu privire la faptul că mătușa sa, PREDA MARIA, de 73 de ani, a plecat de la locuința comună, la data de 04 iulie a.c. și nu a mai revenit. De atunci, continuă căutarea acesteia, forţe impresionante fiind desfăşurate în acest sens.

Bătrâna obișnuia să plece în cursul zilei pe raza localității, însă revenea seara la locuința sa. Semnalmente: înălţime 1,50 m, greutate 50 kg, părul brunet, tuns scurt, ochii căprui. La momentul plecării aceasta purta un tricou de culoare deschisă, fusta neagră iar în picioare purta papuci din plastic. La nivelul Poliției Municipiului Băilești s-a constituit un colectiv care desfășoară activități în vederea găsirii bătrânei dispărute. “Persoanele care dețin informații utile cu privire la persoana dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. Continuă activităţile de căutare a bătrânei, de 73 de ani, dispărută de la domiciliul său, din comuna Întorsura, la data de 4 iulie a.c. La nivelul Poliției Municipiului Băilești s-a constituit un colectiv de lucru, la care s-au alăturat și polițiști ai Secțiilor de Poliție Rurală 6 Giubega și 8 Rast, care de la data sesizarii, desfășoară activități ample de căutare și scotocire, concomitent cu activități de investigare și cercetare, în vederea găsirii persoanei plecate voluntar. Polițiștii, prin constituirea de echipe pedestre, au efectuat căutări în extravilanul localităților Întorsura, Afumați, Cioroiași, Bistreț, Urzicuța și Silistea Crucii, în cadrul activităților periindu-se întreagă zonă. De asemenea, s-au realizat și căutări de la înălțime cu o drona, pusă la dispozitie de voluntari. La activităţile de căutare participă și echipaje din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova și Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, dotate cu echipament tip termoviziune, dar și de la ISU Dolj și voluntari”, a precizat Mihaela Sadoveanu purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.