Ieri a sosit la Beijing secretara trezoreriei SUA, Janet Yellen, pentru o vizită oficială de 4 zile, într-un moment în care relaţiile bilaterale se află într-un punct critic. Vizita doamnei Janet Yellen (77 ani) succede la numai 3 săptămâni după cea a secretarului de stat Anthony Blinken, care nu a schimbat nimic în conţinutul relaţiilor bilaterale. În calitatea de investitor important în obligaţiunile de trezorerie SUA, China a redus în aprilie a.c. deţinerea de titluri cu 400 mil. USD, până la nivelul de 868,9 miliarde dolari, ca urmare a creşterii riscurilor de neplată. La Beijing, Janet Yellen este privită ca una dintre vocile moderate ale administraţiei Biden, care promovează o viziune mai puţin agresivă, dar mai pragmatică, în cadrul relaţiilor economice.
Acasă Actualitate Actualitate externă Beijing-Washington: Secretarul trezoreriei SUA, Janet Yellen, în China