Marea Britanie: Boris Johnson luptă pentru supravieţuirea politică!

0
990

Excesiv de vocal la G7, din Anzii Bavariei, animat de o bună dispoziţie, pe alocuri suspectă, premierul englez Boris Johnson, realmente fragilizat, în ultima vreme, nici nu prevedea ce furtună îl aşteaptă la nivelul propriului Guvern. Marţi seara şi-au anunţat, la scurt interval, demisiile doi grei ai cabinetului, Sajid Javid (ministrul Sănătăţii) şi Rishi Sunak (ministrul Finanţelor), în urma scuzelor premierului pentru numirea în luna februarie a.c. în Guvern a lui Chris Pincher, acuzat de hărţuirea sexuală a doi bărbaţi într-un bar privat. Informaţie de care Downing Street avea cunoştinţă încă din 2019, dar o ocultase la momentul numirii. În decembrie anul trecut demisionase şi secretarul de stat pentru Brexit, David Frost. Marţi seara, însă, o altă lovitură dură. Şi-au anunţat demisiile Will Quince, secretarul de stat însărcinat cu problemele copilului şi familiei, Robin Walker, ministrul însărcinat cu normele şcolare şi Laura Trott, asistentă a secretarului de stat pentru transporturi. Deja sensibil slăbit de scandalul prelungit provocat de sărbătorirea unei aniversări la Downing Street, îndelung mediatizat, sub numele de PartyGate, pe timpul pandemiei, Boris Johnson a supravieţuit unui vot de încredere la nivelul propriului partid la 5 iunie a.c.. În felul acesta o altă moţiune, la nivelul partidului, este exclusă timp de un an de zile. Conservatorii se gândesc să modifice regulamentul Comitetului 1922 –propunerea aparţine lui Sir Roger Gale, veteran al partidului- şi decizia urma să fie luată aseară. Cum contextul economic este realmente delicat (inflaţia a atins 9,1%, cea mai ridicată din ultimii… 40 de ani), iar după greva lucrătorilor din calea ferată, considerată istorică, noi categorii profesionale au cerut revendicări sociale, situaţia a devenit explozivă. Potrivit unui sondaj al institutului YouGov marţi seara, 69% din electoratul britanic estima că Boris Johnson trebuie să demisioneze. Mai mult de jumătate (54%) din electoratul conservator opina, de asemenea, că premierul trebuie să părăsească postul. Este reamintit, în context, faptul că în 2020, cum scrie Guardian, Boris Johnson şi partenera sa şi-au renovat locuinţa: dispuneau de 30.000 lire fonduri publice, dar lucrările au costat 120.000 lire. E sfârşitul jocului şi pentru binele ţării Boris Johnson trebuie să plece, se poate citi în presa engleză, ca un laitmotiv. Boris Johnson a succedat în fruntea Partidului Conservator şi a Guvernului britanic lui Theresa May, dorind cu ardoare, după cum se ştie, ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană cu sau fără acord. Nici în momentul de faţă lucrurile nu sunt deplin clarificate, în urma Brexit. La toate acestea se mai adaugă un detaliu de luat în seamă: criza de identiate pe care o traversează de la o vreme Partidul Conservator. Tot mai evidentă. Pierderea alegerilor parţiale în circumscripţiile Wakefield, Tiverton şi Honiton a fost un semnal. Guvernul poate cădea în urma unui vot de neîncredere, printr-o moţiune de cenzură depusă de laburişti. Conservatorii sunt însă reticenţi la alegerile anticipate, fiindcă stau prost în sondaje. Cu Boris Johnson în fruntea Guvernului, conservatorii pot pierde şi bruma de încredere pe care o mai au la electoratul dur, fără el intră, în mod sigur, în opoziţie, care ar putea fi prelungită. Nici una din variante nu e de îmbrăţişat.