Autorităţile locale pregătesc Festivalul ”Adrian Păunescu”, care se va deschide la mijlocul acestei luni. Pentru ediţia actuală, organizatori promit trei seri de concerte cu muzică folk, şi nu numai, iar unul dintre acestea să fie oferit în aer liber, pe scena teatrului de vară din Parcul ”Nicolae Romanescu”.
Deşi mai sunt aproape două săptămâni până pe 20 iulie, când se va deschide cea de-a şase ediţie la Craiova, autorităţile sunt cu pregătirile aproape pe final. Dacă în ceea ce priveşte manifestările culturale care vor evoca opera poetului Adrian Păunescu, încă se mai lucrează, ceea ce se ştie cu precizie sunt soliştii care îi vor încânta pe craioveni, în cele trei seri de week-end. Primul concert va fi găzduit de Filarmonica „Oltenia” şi va fi oferit de Nicu Alifantis, care va avea în spate Orchestra de Cameră şi Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia”. Nicu Alifantis, cu vocea sa inconfundabilă, îi va face, cu siguranţă, pe iubitorii muzicii folk să umple sala de spectacole şi să se bucure de muzica de bună calitate, acesta urcând pe scenă alături de Mihai Neniţă (vioară), Răzvan Mirică (chitară) şi Lyuben Gordievski (pian).
Cenaclul „Flacăra”, la Teatrul de vară
Capul de afiş al Festivalului „Adrian Păunescu” îl reprezintă Cenaclul „Flacăra”, care se va afla într-un concert remember, programat pentru sâmbătă, a doua zi de festival. Autorităţile au oferit ca locaţie pentru acest concert Teatrul de vară din Parcul „Nicolae Romanescu”, devenit, după renovare, cel mai interesant loc pentru manifestări în aer liber din Bănie. Pe scena din parc, vor urca, aşadar, cei mai buni folkişti ai muzicii româneşti actuale: Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Magda Puşkaş, Vali Moldovan, Mădălina Amon şi Generaţia Folk din Craiova, Walter Ghicolescu, Vanghele Gogu, George Nicolescu, Cristian Buică, Adrian Păunescu şi trupa „Totuşi”. Evenimentul va avea o încărcătură emoţională specială, după cum anunţă organizatorii, pentru că anul acesta se împlinesc 45 de ani de la înfiinţarea Cenaclului Flacăra.
Concert-medalion Eugen Doga
Festivalul se va închide cu un concert-medalion Eugen Doga, care va fi prezentat pe scena Filarmonicii „Oltenia”. Publicul va avea ocazia să asculte şi lucrări muzicale pe versuri semnate de Mihai Eminescu şi Adrian Păunescu. Eugen Doga este considerat cel mai mare compozitor român în viaţă, muzica sa răsunând în marile săli de concerte ale lumii. În România comunistă, numele său a devenit cunoscut mai mult odată cu filmele „Lăutarii” şi „Şatra”, regizate de alt basarabean, Emil Loteanu, însă creaţiile sale însumează lucrări de balet, cvartete, melodii lirice, muzică pentru piese de teatru şi peste 200 de filme. Tot el a compus coloana sonoră a filmului de animaţie „Maria Mirabela”, realizat de Ion Popescu Gopo. Pentru producţia „Gingaşa şi tandra fiară” a scris celebrul său vals, ale cărui acorduri s-au făcut auzite în toată lumea. Conform unei decizii speciale a UNESCO, din anul 2014, valsul său a fost recunoscut drept una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX.
Poezia lui Adrian Păunescu, în centrul atenţiei
Festivalul debutează pe data de 20 iulie, data când poetul Adrian Păunescu ar fi împlinit vârsta de 75 de ani. Pe lângă muzica deosebită, multe piese fiind compuse pe versurile acestuia, organizatorii pregătesc şi o întâlnire cu poezia lui Adrian Păunescu. Ediţia de anul trecut a fost organizată în luna decembrie, Cenaclul Flacăra oferind un concert în Piaţa „Mihai Viteazul” pe 1 Decembrie, chiar de Ziua Naţională. Şi atunci poezia lui Adrian Păunescu a fost în centrul atenţiei, versurile mai mult sau mai puţin cunoscute ale poetului de la Bârca fiind recitate de doi actori mari ai scenei teatrale, Dorel Vişan şi craioveanul Emil Boroghină. Un simpozion interesant s-a desfăşurat în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, vorbindu-se despre actualitatea aproape permanentă pe care o au poeziile semnate de Adrian Păunescu. Nu a lipsit nici concursul de poezie, care îi poartă numele poetului şi care îşi propune, de fiecare dată, să descopere noi condeie.
Cetăţean de Onoare al Craiovei, în 2001
Poetul Adrian Păunescu a devenit „Cetăţean de Onoare” al Craiovei în anul 2001, odată cu scenaristul şi regizorul Geo Saizescu. La şedinţa festivă, care a fost găzduită în sala mare a Primăriei Craiova, Adrian Păunescu, pe atunci senator de Dolj, s-a aflat în centrul atenţiei. A avut un discurs emoţionant, reuşind, ca de fiecare dată, să impresioneze audienţa prin vorbele sale, referindu-se la poezie şi literatură, în general. La Craiova, a venit însă destul de rar, în ultimii săi ani de viaţă, dar, după cum mărturisea, a rămas profund ataşat de comuna Bârca, acolo unde a copilărit. Bănia îi amintea apoi de anii de şcoală, poetul Adrian Păunescu fiind absolvent al actualului Colegiu Naţional „Fraţii Buzeşti”. O altă mare dragoste a poetului a continuat să fie echipa de fotbal a oraşului, pentru care Adrian Păunescu a compus imnul „Campioana unei mari iubiri”, cu care alb-albaştrii din Bănie s-au identificat în toate timpurile.
Un mare fan al echipei de fotbal din Bănie
De altfel, impresionant a fost şi gestul prin care suporterii craioveni au ţinut să-şi ia rămas bun de la poet. Înaintea meciului dintre Universitatea Craiova şi Oţelul Galaţi, 24.000 de suporteri aflaţi în tribunele vechiul stadion „Ion Oblemenco” au aprins luminiţe, iar jucătorii echipei craiovene au purtat pe tricouri mesajul ”Adrian Păunescu, un simbol nemuritor”. Înainte ca arbitrul să fluiere începutul partidei, tot stadionul a ţinut un moment de reculegere în memoria poetului, după care toţi suporterii prezenţi în tribune au aplaudat. Totuşi, craiovenii nu au putut marca momentul printr-o victorie, fiind învinşi de liderul campionatului pe atunci, cu scorul de 1-0. În memoria poetului Adrian Păunescu, autorităţile locale au decis să atribuie numele acestuia unui străzi din centrul oraşului, fosta stradă „Deva” fiind redenumită astfel în 2013.