„Hora Desnăţuiului”, astă-seară, în centrul Craiovei

0
413

Hora DesnatuiuluiStagiunea estivală a Craiovei, în cadrul căreia mai multe instituţii cultural-artistice oferă reprezentaţii, pe parcursul lunilor iulie şi august, continuă cu un spectacol folcloric al artiştilor Ansamblului ,,Hora Desnăţuiului” al Casei de Cultură „Adrian Păunescu” din Bârca, judeţul Dolj. Păstrători de tradiţii şi frumos, aceştia prezintă pentru craioveni – astă-seară, de la ora 20.00, în Piaţa „Mihai Viteazul” – „un dialog în paşi de dans, între cele trei generaţii ale ansamblului, dar şi melodii olteneşti autentice, menite să aducă un strop din satul oltenesc”, precizează organizatorii evenimentului, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”. În acest fel, prin promovarea ansamblurilor de amatori din judeţ, instituţia craioveană „ajută la conservarea şi transmiterea spre generaţiile viitoare a acestor comori de suflet românesc şi astfel nu ne pierdem identitatea…”.