Centura de Aur „Nicolae Linca”, ediţia XL – una de nivel XXL

0
830

A 40-a ediţie a turneului internaţional de box se desfăşoară în premieră la Craiova, de astăzi până duminică

 Craiova a câştigat competiţia cu Iaşiul, Bacăul şi Târgu Mureşul, iar Sala Polivalentă pe pe cel cu Centrul Multifuncţional pentru găzduirea celei de-a 40-a ediţii a Centurii de Aur – Nicolae Linca. Cea mai importantă competiţie pugilistică a României, care poartă de câţiva ani numele singurului campion olimpic al ţării, are la start boxeuri din 11 ţări, alături de România fiind reprezentanţii unor şcoli cu tradiţie în box precum cele ale Ucrainei, Coreei de Sud (ai cărei pugilişti au venit încă de vineri în Bănie),. Egiptului, iar Marea Britanie şi-a trimis în premieră o delegaţie la Centura de Aur. Bănia este reprezentată la masculin de Ionuţ Popescu, iar la feminin de Dora Mustăţea. Marţi, miecuri şi joi vor avea loc calificările, între orele 15-21, vineri este zi liberă, în care participanţii vor fi delectaţi cu un tur al Craiovei, sâmbătă, între orele 14.30 şi 21 sunt semifinalele, iar duminică, între orele 17 şi 21 se vor disputa cele 13 finale, 10 de bărbaţi şi 3 de femei. Biletele costă 5 lei în zilele de calificări şi 10 lei în week-end, la fazele finale şi se pot procura de la casele de bilete ale Sălii Polivalente. Meciurile bărbaţilor se desfăşoară în 3 reprize de câte 3 minute, iar pugiliştii nu vor purta cască, în timp ce la feminin reprizele sunt 4 de câte 2 minute, fetele fiind protejate de cască.

„Săptămâna aceasta, Craiova este capitala mondială a boxului”

Principalul artizan al organizării Centurii de Aur 2015 la Craiova este preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Dolj, Liviu Stan, care s-a luptat de-a dreptul pentru ca renumita competiţie să se desfăşoare în premieră în Bănie.  „Este un eveniment istoric pentru Craiova, oraşul nostru este săptămâna aceasta capitala mondială a boxului. Am luptat cu Iaşiul, Bacăul şi Târgu Mureşul pentru organizarea acestui turneu şi l-am obţinut, deşi costurile sunt de 5 ori mai mici decât în alte părţi. A contat mult şi prietenia mea cu Leonard Doroftei, suntem doi oameni care nu vrem să facem bani din box, ba chiar cheltuim pentru această pasiune” a spus Liviu Stan, care a făcut apel şi la contestatarii lui Leonard Doroftei, nu puţini de altfel, să lase orgoliile deoparte şi să vină în Bănie pentru a asista la o competiţie de un nivel înalt: „Până la urmă, toţi suntem de partea boxului şi la Craiova încercăm să facem ceva frumos, o sărbătoare a acestui sport deosebit”.

„Probabil au contat enorm în decizia Federaţiei Române de Box şi antecedentele Sălii Polivalente, faptul că am organizat impecabil alte competiţii de anvergură. Centura de Aur este un turneu care mă face să tremur, fiindcă are mare tradiţie, constituie şi un criteriu de calificare pentru Olimpiada de la Rio, de anul viitor, aşa că regulile AIBA sunt foarte stricte. Organizarea nu este deloc facilă, însă Primăria Craiova ne-a dat sprijinul material pentru a pune totul la punct” a spus Aurelia Filip, directorul RAADPFL Craiova, regie care are în subordine Sala Polivalentă. „Vrem să aducem organizarea Centurii de Aur la o altă dimensiune, vor exista şi prezentări de modă, concerte şi alte evenimente, iar delegaţiile au fost invitate vineri, în ziua de pauză, să se delecteze cu un tur al oraşului Craiova” a adăugat Adrian Coşman, directorul de organizare al Centurii de Aur.