„Selecao”, calificare umbrită de pierderea lui Neymar

0
330

BRAZILIA – COLUMBIA    2-1

Stadion: Castelao – Fortaleza, spectatori: 60.342.

Au marcat: T. Silva 7’, D. Luiz 69’ / J. Rodriguez 80’ pen.

Brazilia: J. Cesar – Maicon, T. Silva, D. Luiz, Marcelo – Fernandinho, Paulinho (Hernanes 86’) – Hulk (Ramires 83’), Oscar, Neymar (Henrique 88’) – Fred. Selecţioner: Felipe Scolari.

Columbia: Ospina – Zuniga, Zapata, Yepes, Armero – Cuadrado (Quintero 80’), Guarin, Sanchez, Ibarbo (Ramos 46’) – T. Gutierrez (Bacca 70’), J. Rodriguez. Selecţioner: Jose Pekerman.

Cartonaşe galbene: T. Silva 64’, J. Cesar 78’ / J. Rodriguez 67’, Yepes 69’.

Arbitru: Carlos Velasco Carballo (Spania).

Brazilia a acces sâmbătă noapte în penultimul act al CM pe care o găzduieşte, dispunând cu 2-1, într-un duel sută la sută sud-american, de Columbia. Fundaşii centrali Thiago Silva şi David Luiz au fost artizanii succesului. Scăpat din marcajul lui Sanchez la un corner, Silva a deschis scorul în minutul 7, cu o reluare cu genunchiul, în timp ce Luiz (69) a punctat dintr-o lovitură liberă executată magistral. Golul de 2-0 a venit cu doar câteva momente înainte ca Yepes să trăiască efemera iluzie a unei egalării, „centralul” Velasco Carballo anulând corect reuşita pentru ofsaid. Columbienii s-au întors în joc în minutul 80, când golgheterul CM, James Rodriguez (6 goluri) a transformat un penalty obţinut de rezerva Bacca. N-a fost însă loc de mai mult. Altfel, un meci extrem de spectaculos, disputat într-un ritm infernal, Brazilia – Columbia a fost şi cel mai dur meci de la CM, înregistrând nu mai puţin de 54 de faulturi. Două dintre ele, din păcate pentru amfitrioni, au avut urmări dintre cele mai nefaste. Mai întâi, căpitanul Silva a văzut un „galben” şi va rata semifinalele, iar mai apoi, o adevărată dramă pentru naţiunea braziliană, starul său nr. 1, Neymar, într-un contact cu Zuniga, a suferit o fractură de vertebră lombară ce-l scoate din circuit între 3 şi 6 săptămâni (detalii în pag. 15).

La pomul lăudat…

Partida ce a deschis sferturile de finală, cea dintre Franţa şi Germania, se anunţa, poate,ce-a mai spectaculoasă din această fază a întrecerii. Numai că pe teren lucrurile au stat altfel. După un gol rapid (13) al lui Hummels, reluare cu capul de lângă Varane, nemţii, adversarii Braziliei din semifinale, au preferat să nu mai rişte, iar francezii au fost incapabili să mai revină. Câteva semi-ocazii au avut „Cocoşii” în tot meciul, la finalizare găsindu-se mai de fiecare dată Benzema. Omul lui Real Madrid a creat însă emoţii puţine lui Neuer, expediind de fiecare dată balonul în direcţia goalkeeper-ului german. Muller şi Schurrle, în aceeaşi fază, au irosit oportunitatea unui 2-0 în final, şutul celui din urmă fiind scos de Lloris.

FRANŢA – GERMANIA       0-1

Stadion: Maracana – Rio de Janeiro, spectatori: 74.240.

A marcat: Hummels 12’.

Franţa: Lloris – Debuchy, Varane, Sakho (Koscielny 72’), Evra – Pogba, Cabaye (Remy 73’), Matuidi – Valbuena (Giroud 85’), Griezmann – Benzema. Selecţioner: Didier Deschamps.

Germania: Neuer – Lahm, Boateng, Hummels, Howedes – Schweinsteiger, Khedira – Muller, Kroos (Kramer 90+2’), Ozil (Gotze 83’) – Klose (Schurrle 69’). Selecţioner: Joachim Loew.

Cartonaşe galbene: Khedira 54’, Schweinsteiger 80’.

Arbitru: Nestor Pitana (Argentina).