În urmă cu 20 de ani, la Craiova, lua fiinţă singura închisoare de minori şi tineri din zona Olteniei. Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) din Craiova a avut în tot acest răstimp sarcina de a-i custodia şi de a-i reda societăţii pe cei care au comis infracţiuni. Pentru a marca cele două decenii de activitate, cadre ale unităţii, foşti directori şi comandanţi au fost prezenţi, ieri, la sediul Cercului Militar.
Transformată succesiv, începând cu anul 1992, în Şcoală Specială de Muncă şi Reeducare a Minorilor, Centru de Reeducare a Minorilor şi Penitenciar pentru Minori şi Tineri, închisoarea craioveană joacă un rol deosebit de important în cadrul sistemului penitenciar românesc. În cei 20 de ani care au trecut, spaţiile de detenţie au fost amenajate în permanenţă. Aşa se face că, în prezent, se poate constata transformarea acestora din simple locaţii ale unei şcoli obişnuite în spaţii moderne, utilate corespunzător, care oferă condiţii atât pentru cazarea persoanelor private de libertate, cât şi pentru derularea unor programe complexe de educaţie, asistenţă psihologică, instruire şcolară sau instruire practică. Mai ales că, unul din obiectivele majore rămâne reintegrarea celor care au comis infracţiuni. Mai mult decât atât, în ultimii ani, instituţia a depus eforturi să devină un partener de încredere, implicat în dezvoltarea comunităţii locale.
Distincţii pentru foştii angajaţi
Ceremonia de la Cercul Militar a debutat cu intonarea Imnului Naţional de către fanfara militară. Apoi, invitaţii au urmărit un film legat de istoria de 20 de ani a Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova şi au fost chemaţi pe scenă pentru a primi dinstincţii. „PMT Craiova, în anul 2012, la 20 de ani de la înfiinţare, a încetat de mult timp să mai fie o simplă unitate de detenţie pentru cei izolaţi de societate. Instituţia, în care în prezent îşi desfăşoară activitatea peste 200 de specialişti în diverse domenii, tinde să dea naştere unei adevărate comunităţi educaţionale îmbinând în mod specific fermitatea aplicării legii cu interesul ridicat pentru creşterea calităţii actului de educaţie, alăturare ce contribuie la sporirea şanselor de revenire în societate a minorilor şi tinerilor din penitenciar. Dincolo de statisticile oricărui bilanţ, Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova poate raporta după două decenii de activitate neîntreruptă că a adăugat constant valoare devizei Credem în oameni”, a declarat comisarul şef Nicolae Tătulescu, directorul Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova.
Reintegrarea deţinuţilor rămâne obiectiv major
Politica managerială a conducerii Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova din ultimii patru ani s-a concretizat prin mărirea şi diversificarea portofoliului sectorului productiv şi prin crearea de noi spaţii şi ateliere de producţie. Toate acestea au permis facilitarea participării tinerilor la programe de calificare pe perioada executării pedepsei, precum şi accesul la servicii suport care să faciliteze reintegrarea pe piaţa muncii a acestor persoane după liberarea din penitenciar.
Astfel, în momentul de faţă, spre exemplu, atelierul de ambalaje din carton permite pregătirea şi calificarea persoanelor private de libertate în domeniul principal tipografic, precum şi în cele conexe acestuia: confecţioner ambalaje, confecţioner articole din hârtie, serigraf sau legător.
De asemenea, laboratorul de gastronomie-patiserie a fost dotat cu echipamente moderne şi permite pregătirea şi calificarea persoanelor private de libertate în domeniul patiser, cofetar sau bucătar.
Atelierul de confecţii metalice şi prelucrare fier forjat a fost amenajat în cursul lunilor iunie-septembrie 2011. Profilul atelierului, permite pregătirea şi calificarea şi în alte ocupaţii, cum sunt cele de sudor şi tinichigiu.
Nu în ultimul rând, atelierul de confecţii tâmplărie PVC asigură realizarea pregătirii teoretice şi practice a persoanelor private de libertate, dar şi realizarea de produse specifice pentru satisfacerea cerinţelor unităţii, sistemului penitenciar şi ale terţilor din sectorul privat.