”Piaţa muncii, între eficienţă economică şi echitate socială”

0
453

Luni, în cadrul unei dezbateri ce va avea loc la Craiova, la Hotel Rexton, începând cu ora 12.00, Blocul Naţional Sindical va promova cea mai importantă iniţiativă legislativă elaborată de o organizaţie sindicală, cu un impact major în domeniul relaţiilor de muncă din România. 

Blocul Naţional Sindical va lansa la nivel regional proiectul de lege privind modificarea actualului Cod al Muncii, o iniţiativă legislativă echilibrată din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor ce revin angajatorilor şi respectiv angajaţilor, şi, la fel de important, o iniţiativă legislativă ce nu încalcă directive europene, convenţii şi recomandări OIM sau prevederi ale Cartei Sociale Europene aşa cum se întâmplă acum. Iniţiativa legislativă de modificare a Codului Muncii face parte din studiul ”Piaţa muncii, între eficienţă economică şi echitate socială”, fiid rezultatul a jumătate de an de muncă de analiză detaliată şi comparată, plasată în context naţional, european şi internaţional, şi reprezintă una dintre cele mai complete şi obiective cercetări făcute în România în domeniul dreptului muncii. Documentul a fost elaborat în cadrul proiectului ”Biroul pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de muncă”, implementat de BNS, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Expertiză în procesul de armonizare a legislaţiei muncii

Autorii acestui studiu, inclusiv a propunerii legislative sunt prof.dr. Alexandru Athanasiu, o somitate în materie de drept al muncii şi membru în Comitetul European de Drepturi Sociale – Consiliul Europei Strasborg şi Oana Cazan, expert recunoscut în domeniu care a participat de-a lungul timpului la elaborarea/modificarea proiectelor de acte normative din domeniul legislaţiei muncii, la elaborarea documentelor şi rapoartelor periodice către Organizaţia Internaţională a Muncii, furnizând totodată expertiză în procesul de armonizare a legislaţiei muncii şi protecţiei sociale cu reglementările Uniunii Europene. Documentul a fost făcut public în data de 30 martie 2012, în cadrul unei dezbateri la care au participat circa 100 de persoane, inclusiv deputaţi şi senatori, reprezentanţi ai Executivului, ai puterii judecătoreşti dar şi reprezentanţi ai partenerilor sociali – sindicate, patronate, reprezentanţi ai societăţii civile. „Având în vedere importanţa acestui demers ne-am propus iniţierea unui ciclu de dezbateri şi consultări la nivel regional”, precizează Dumitru Costin, preşedintele BNS, într-un comunicat de presă.