«Era un om extrem de scrupulos în ceea ce făcea. Nu era niciodată mulţumit… Realiza mii de variante ale aceluiaşi desen şi când îi spuneam „ajunge, sunt frumoase, ai reuşit!” răspundea „de-abia acum ştiu cum trebuie să-l fac!”. În viaţă a deschis foarte puţine expoziţii, cu toate că i s-a propus chiar de-aici, de la Craiova. Totdeauna răspundea „nu sunt pregătit”».
«Nu era vesel… M-am şi mirat că lucrase le revista „Urzica” atâţia ani! Îţi imaginai că acolo sunt nişte oameni cu umor, cu satiră… El era opus ăstora. Era un om dificil, precum toţi creatorii, se supăra repede… Dar avea o expresie exterioară extraordinar de frumoasă, de blândă, de prietenoasă».
Aşa îl păstrează în amintire soţia sa, Adriana Chiper, şi fostul coleg de redacţie de la revista „Ramuri” Ilarie Hinoveanu pe graficianul şi pictorul scenograf craiovean Benedict Gănescu. Cu sprijinul Muzeului de Artă din Craiova, al filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al bunului prieten Gabriel Bratu, artistul a fost readus şi în amintirea publicului, la împlinirea a 15 ani de la plecarea sa într-o altă lume…
Expoziţia omagială deschisă zilele trecute la Galeria „Arta” – şi care poate fi vizitată până la jumătatea acestei luni – cuprinde 56 de lucrări dintre cele o sută donate de Adriana Chiper Gănescu muzeului craiovean. Recognoscibilă şi tulburătoare, arta sa în alb şi negru te conduce spre lumea provocatoare a ideilor, privită cu înţelepciune şi acuitate de artist.
A lăsat mult mai puţine picturi decât ar fi vrut…
Benedict Gănescu s-a născut la 14 ianuarie 1929, la Craiova, în mahalaua Dudulenilor (aceiaşi Duduleni din piesa „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu) şi tot aici a urmat Şcoala „Petrache Poenaru” şi Liceul Comercial „Gheorghe Chiţu”. Anul 1948 îl găsea student la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, după care, în 1949, intra la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, unde i-a avut profesori pe Camil Ressu, Nicolae Dărăscu şi Jules Perahim.
Cu incontestabila sa originalitate şi spiritul său muşcător a încântat timp de patru decenii cititorii de cotidiene şi de reviste culturale (a fost membru în redacţiile revistelor „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „Secolul XX” şi „Urzica” şi redactor artistic la revistele „Ramuri” din Craiova şi „Tribuna României” din Bucureşti), iubitorii de carte (a ilustrat peste 30 de titluri din literatura română şi străină, între care „Păcală în satul lui” de Ioan Slavici, poeziile lui Ion Barbu, volumul „Besorelief with heroes” de Nichita Stănescu, editat de Memphis State University Press) şi, nu în ultimul rând, pe vizitatori sălilor de expoziţii – în ţară, dar şi peste hotare (la Varşovia, Roma, în Elveţia, Finlanda, Tunisia ori Egipt). Iar felul în care a făcut aceste lucruri i-au adus Premiul Academiei (1966) pentru caietul-program la spectacolul „Comedia erorilor” de William Shakespeare, la Teatrul „Bulandra”, şi Premiul „Ion Andreescu” al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1968) pentru grafică (cea mai frumoasă ilustraţie şi carte a Editurii pentru Literatură Universală / EPLU la „Gargantua şi Pantagruel” de François Rabelais.
Mai mult de-atât, a realizat decoruri şi costume la Teatrul Dramatic din Galaţi (piesele „Aulularia” de Plant şi „R.U.R.” de Karel Capek), la Teatrul Naţional din Craiova („Doi tineri din Verona”, de Shakespeare, regia Vlad Mugur), la Teatrul din Constanţa („Travesti”, de Aurel Baranga), ca şi filmul de animaţie „Mimetism”, premiat la Festivalul de animaţie de la San Francisco.
S-a stins din viaţă la 2 august 1996, în Bucureşti, cu o mare dorinţă: aceea de a deschide o expoziţie de pictură… «Prea comod am fost decretat exclusiv caricaturist. Mă întristează această limită impusă de „consumatori”, care îmi propun mereu teme dintr-un univers al satirei. (…) Tot ce am dat până acum sunt exerciţii, opera sper că o voi realiza în pictură», mărturisea artistul într-un interviu acordat, în 1969, pentru revista „Luceafărul”.
Florin Rogneanu: „Un mare creator, un mare visător şi un mare înnoitor al limbajului plastic românesc”
În 2006, la împlinirea a 10 ani de la moartea artistului, la Galeria „Dialog” din Capitală se deschidea o amplă expoziţie cu desenele sale, îngrijită de criticii de artă Ruxandra Garofeanu şi Dan Hăulică. «Este cea mai amplă prezentare postumă a operei lui Benedict Gănescu. Peste trei sute de lucrări, selectate dintre miile de desene ramase de la el, dau imaginea acestui artist care, zilnic, a gândit cu creionul în mână, a privit cu înţelepciune şi acuitate lumea, s-a îmbogăţit cu lecturi felurite, a putut evada din prezentul imediat, dând, totodată, o adevărată imagine a lui, scoasă din acest complex creuzet al cunoaşterii», scria Maria Magdalena Crişan în „Observator cultural”. Tot în 2006, Muzeul de Artă din Craiova îi deschidea o expoziţie de pictură şi grafică.
În 2011, la împlinirea a 15 ani de când Benedict Gănescu s-a stins din viaţă, acelaşi muzeu craiovean îl readuce în atenţia publicului printr-o expoziţie de grafică, vernisată vineri, 1 iulie, la Galeria „Arta” a U.A.P., în prezenţa soţiei artistului, Adriana Chiper Gănescu. „Este un artist cu totul excepţional, care avea să deschidă porţile graficii româneşti către universalitate şi avea să schimbe modul de exprimare grafică tradiţional al artei româneşti din perioada interbelică, ce se păstrase până în jurul anilor 1960”, a afirmat cu acest prilej Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă. Acesta s-a referit şi la preocupările lui Benedict Gănescu privind ilustraţia de carte şi scenografia, dar şi la marea dorinţă a acestuia de a se exprima prin pictură. „Un mare creator, un mare visător şi un mare înnoitor al limbajului plastic românesc”, a adăugat Florin Rogneanu.
Un întemeietor: a „croit” haina noii serii a revistei „Ramuri”
Momentul revenirii la Craiova, în 1964, a lui Benedict Gănescu, pentru a pune bazele noii serii a revistei „Ramuri”, avându-l ca redactor-şef pe Ilie Purcaru, a fost rememorat de scriitorul Ilarie Hinoveanu, pe atunci secretar general de redacţie, apoi redactor-şef adjunct al publicaţiei. Din arhiva personală acesta a prezentat publicului câteva documente inedite, dovezi ale muncii artistului Benedict Gănescu de a da haina seriei noi a „Ramurilor”: afişe, extrase din revistă cu ilustraţiile sale (ba chiar şi o pagină de poezie a lui Marin Sorescu ilustrată de Adriana Chiper Gănescu ori prima caricatură publicată aici de graficianul Gabriel Bratu), un portret al lui Constantin Brâncuşi realizat la primul număr, în urmă cu aproape 50 de ani, ca simbol al publicaţiei craiovene, cărora le-a adăugat şi câteva exemplare din „Tribuna României”, la care artistul a colaborat mai apoi. «Benedict Gănescu este un întemeietor. S-a chinuit zile şi nopţi să croiască chipul revistei „Ramuri”, începând cu antetul…», a conchis Ilarie Hinoveanu, care l-a caracterizat pe artist ca fiind deloc un om vesel, ba chiar „dificil”, dar, cu toate acestea, „cu farmec”, „cuceritor”.
Ultimul cuvânt la recentul vernisaj de la Galeria „Arta” l-a avut graficianul Gabriel Bratu, cel care a făcut demersuri pentru prezentarea acestei expoziţii publicului larg şi care l-a cunoscut îndeaproape pe artist: «Mi-e foarte greu să vorbesc despre Benedict, pentru că începuturile mele se leagă de el. Am învăţat multe de la el, mi-a fost aproape în clipele grele… Mi se pare că acest moment e înălţător şi că în felul acesta îi mulţumim pentru tot ce a făcut. Mai ales că este craiovean de-al nostru, mai ales că a iubit Craiova…».
***
«De remarcat este faptul că Benedict Gănescu, în tot ce a făcut, totdeauna a fost Benedict Gănescu, un Benedict Gănescu aparte, cu totul şi cu totul original, unic în arta românească. El este întâi filosoful apoi artistul, artistul în adevăratul înţeles al cuvântului. Fiecare desen al lui, fie o schiţă de decor, fie o schiţă de costum, fie o ilustraţie de carte, fie un afiş, o caricatură sau o banală mapă pentru discuri (a făcut şi din acestea cu aceeaşi seriozitate şi talent) este un prilej de analiză profundă, de a pătrunde şi a înţelege mesajul.
De aceea, pentru unii Benedict Gănescu pare ermetic, pentru unii Benedict Gănescu se lasă „citit” greu. În asta constă unicitatea lui şi apoi în felul inconfundabil în care desena. El nu este un „geometru” cum l-au categorisit unii, el nu este un „stilist” cum l-au categorisit alţii, el a revoluţionat grafica românească într-o perioadă când era pe culmi, când graficieni ca Petre Vulcănescu, Val. Munteanu, Mihu Vulcănescu, Geta Brătescu, Tia Peltz, Ligia Macovei, Eugen Taru şi mulţi, mulţi alţii îi duseseră faima până hăt, departe». (Gabriel Bratu, 2008)
***
«Artistul este un subtil comentator – cu mijloacele desenului – al comportamentelor morale şi al profilurilor spirituale pe care le întâlneşte la personaje reale sau aparţinând unor opere literare. Prin incisivitatea observaţiei şi gravitatea cu care tratează fiecare atitudine sau motiv, el depăşeşte în mod evident domeniul caricaturii, al şarjei, acţionând cu scăpărătoare inventivitate şi forţă analitică în zonele cele mai rafinate ale umorului. Desenele sale sunt rodul unei stări imaginative alimentate de inepuizabilele resurse comice sau tragicomice ale spectacolului cotidian al lumii». (Constantin Prut, 1982)
***
«La Benedict Gănescu stilizările se realizează într-un mod deosebit. De altminteri sunt mai mulţi ani de când graficianul a dobândit un stil personal, imposibil de confundat. Şi drumul său e acela al unui artist care parcurge cu fermitate etapele, nu le sare, rămâne în interiorul unei viziuni foarte caracteristice. La prima vedere, desenul lui Gănescu pare o construcţie barocă, elementele eterogene se aglomerează, alcătuind portrete şi scene aparent hilare. În realitate, luciditatea artistului îl face să descopere simplitatea atitudinilor oamenilor, a frustrărilor lor… Gănescu iubeşte viaţa, făpturile lui semănând cu nişte insecte stranii…». (Dan Grigorescu, 1967)
***
«Desenele lui Benedict Gănescu sunt rezultatul unei admirabile elaborări: elaborare atât de minuţioasă şi complexă, atât de activ urmărită sub lumina ideii încât graniţele dintre conţinut şi formă ard. Formele sunt articulate în sisteme chibzuite, arabescurile cresc din aproape în aproape, confirmându-se unele pe altele, anatomiile inventate se impun prin logica lor interioară (omul apucător are mâna mai lungă)». (Geta Brătescu, 1968)
***
«Stăpânea alb-negrul ca nimeni altul. Avea voluptatea cuceririi prin linie a suprafeţei. Culoarea, iubirea secretă a artistului, se situa în zona jocurilor subtile, de tonalităţi rafinate, armonice, de o mare expresivitate». (Ion Truică, 1999)
