Regatul Unit: Prinţul Harry, depoziţie în faţa unui tribunal londonez

0
1039

Exilat în California, împreună cu soţia sa Meghan Markle, fiul cel mic la Regelui Charles al III-lea, a angajat o serie de proceduri judiciare, contra mai multor jurnale britanice. Ieri dimineaţă a sosit la Înalta Curte din Londra, pentru a depune mărturie contra lui Daily Mirror, publicaţie acuzată de pirateria mesageriei telefonice. A fost pentru prima dată, când un membru al familiei reglale pledează, la bară, după cea a viitorului rege Edouard al VII-lea în 1891 într-un proces de defăimare. Prinţul Harry consideră că responsabili de moartea mamei sale Diana în august 1997 au fost paparazzi, pe care îi acuză de hărţuirea sistematică a lui Meghan. Prinţul a fost convocat pentru luni, dar nu s-a putut prezenta pe motivul aniversării fiicei sale Lilibeth duminică, ceea ce nu i-a permis să ia la timp avionul. Judecătorul Tomothy Francourt s-a arătat „un pic surprins”. Acuzaţiile contra editorului lui Daily Mirror vizează 147 de articole din care 33 litigioase au fost reţinute de judecător. Avocatul său David Sherborne a afirmat că grupul de presă a recurs la nu mai puţin de 30 de detectivi privaţi. Reprezentantul apărării (Mirror Group Newspapers) au evocat faptul că numeroase informaţii privindu-l pe Harry sunt bazate pe divulgările membrilor casei regale sau în numele lor. În faţa judecătorului Prinţul Harry a denunţat intruziunea presei în viaţa sa privată, afirmând că fiecare articol l-a făcut să sufere. Ultima prezenţă a sa în Regatul Unit data de la încoronarea tatălui său, Regele Charles al III-lea, de care a luat distanţă, cum a luat şi de fratele său William, moştenitorul coroanei.