Titlu: Oltenii dau savoare naţionalei

0
424

Cu trei jucători ai Ştiinţei titulari, România a făcut un meci bun şi a învins lejer Finlanda, la Ploieşti

Şi naţionala confirmă că este anul renaşterii oltenilor. Revenită pe podium după 23 de ani, câştigătoare de trofeu după 25 de ani, Universitatea Craiova a avut după foarte mult timp trei jucători titulari în echipa României. Bancu, Mitriţă şi Băluţă au jucat din primul minut al amicalului susţinut de tricolori la Ploieşti, contra Finlandei, şi cei trei „lei” au făcut-o bine, contribuind la victoria cu 2-0. De marcat, au marcat doar jucători de la campioana CFR Cluj, Manea şi Deac, dar fazele le-au construit adversarii lor din Supercupa României. La primul gol, Mitriţă a demarat din stânga, ajutat de infiltrarea-paravan a lui Bancu, a şutat pe lung, iar portarul a respins în piciorul lui Cristi Manea şi s-a făcut 1-0. Mitriţă mai fusese blocat de portarul finlandez ceva mai devreme, după ce şi Băluţă finalizase o acţiune personală cu un şut în plasa exterioară. Execuţia primei reprize i-a aparţinut însă lui Budescu: şut de la centrul terenului, puţin peste poartă.

Golul doi a plecat de la o intercepţie a lui Băluţă, mingea a trecut prin morişca Manea-Deac-Mitriţă, ultimul a încercat un serviciu pentru Băluţă, dar mingea a fost deviată şi a  ieşit un assist pentru Deac, clujeanul marcând al doilea gol într-o săptămână pentru naţională, după reuşita cu Chile. Şi a doua repriză a avut parte de o execuţie specială, iar aceasta i-a aparţinut lui „Bancone”: o torpilă de la 40 de metri care a scos scântei când a şters transversala. Încă un oltean, Adi Stoian, a avut o evoluţie de succes, chiar dacă a fost folosit pe o poziţie mai defensivă decât cea destinată de Zenga la Crotone.

A fost şi o seară, un meci şi o victorie ideale pentru retragerea lui Bogdan Lobonţ, probabil cel mai bun portar pe care l-a avut România în ultimele trei decenii. Ultimele minute i-au aparţinut, ca şi banderola, aplauzele, îmbrăţişările şi chiar o intervenţie bună la o acţiune a nordicilor.

România câştigă astfel toate cele patru meciuri din 2018 şi ne gândim că poate am fi avut o şansă reală de a ajunge la Mondiale, dacă nu l-am fi nimerit pe Daum. Finlanda n-a arătat ca un oponent capabil să ne încurce, nici n-a avut vreo ocazie clară de a marca, dar parcă nu merită să desconsiderăm orice adversar pe care-l batem. Cel dinainte, Chile, deşi fără vedete, a învins Serbia la câteva zile după ce fusese victima tricolorilor. 

Mitriţă: „Plecăm în vacanţă fericiţi”

Alex Mitriţă a confirmat sezonul excelent făcut în tricoul Ştiinţei şi în cele trei meciuri bifate pentru echipa naţională, cu Israel, Suedia şi Finlanda, în care a oferit practic trei pase de gol. După partida de la Ploieşti, „piticul atomic” al Universităţii a declarat: „Plecăm în vacanță fericiți, a fost un test bun pentru Liga Națiunilor. Suntem foarte bucuroși că nu am pierdut, că am avut o evoluție solidă. Echipa națională arată foarte bine. Trebuie să petrecem mai mult timp împreună. Ne trebuie mai multă omogenitate, apoi vom fi foarte greu de bătut. Lobonț ne-a ajutat întotdeauna. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut. Îl văd un antrenor exigent. Suporterii au fost minunați. Cred că voi rămâne la Craiova cel puţin încă un sezon, am jucat doar un an pentru echipa mea de suflet. Mai degrabă îmi doresc să plece Băluță. E de foarte mult timp aici și trebuie să facă și el pasul în afară”.

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat că prima reprezentativă are şanse să se califice la EURO 2020 dacă va continua pe acest drum. „Sunt un antrenor fericit. Dacă după meciul cu Chile am spus că nu am fost mulţumit de multe momente din joc, mai ales că adversarul era în 10 oameni, de această dată consider că am făcut un joc bun împotriva unei echipe nordice. Este o victorie meritată a noastră şi mă bucur că suntem pe un drum ascendent, atât ca momente de joc, cât şi ca rezultate. Nu ne îmbătăm cu apă rece, chiar le-am spus băieţilor asta, dar cred că dacă vom evolua aşa la startul Ligii Naţiunilor avem şanse să ne batem de la egal la egal cu cele trei adversare din grupă. După aceste meciuri sunt mai multe plusuri decât minusuri. Bineînţeles că avem încă momente în care ne relaxăm şi permitem adversarilor să ne pună probleme. Dar acum s-a văzut că am făcut presing avansat şi în minutul 90. Băieţii şi-au dorit victoria, au arătat atitudinea corectă şi dacă vom continua pe drumul ăsta avem şanse să ne calificăm la Campionatul European. La acest meci, din cadrul echipei naţionale au lipsit, din punctul meu de vedere, şase titulari, dar eu trebuia să văd toţi jucătorii care pot să mă ajute mai departe. Vreau să îi dedic această victorie lui Bogdan Lobonţ. Băieţii au jucat şi pentru el. Datorită lor am putut să îl bag şi pe Lobonţ în ultimele minute în acest joc al naţionalei” a spus Contra.