Craiova: Peste 30 de pietoni sancţionaţi pentru traversare neregulamentară

0
424
pietoniConform IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, efectivele Biroului Rutier Craiova au organizat o acţiune pentru prevenirea accidentelor  rutiere generate de traversarea neregulamentară a pietonilor,  pe principalele străzi din municipiul Craiova. În cadrul acţiunii, oamenii legii au aplicat în total 45 de sancţiuni, din care 32 pentru traversări neregulamentare, şi 13 pentru  alte abateri.
 Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 4.550 lei.
Poliţiştii le recomandă pietonilor:
 – să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe marcajul pietonal- ,,zebră”) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
-să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);
-să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;
-să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
-pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili
-să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie
-copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi! – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor.