La referendumul de duminică, elveţienii au respins masiv instituirea unui venit minim de bază pentru toţi, salariaţi sau şomeri, un proiect unic în lume ce a stârnit dezbateri aprinse într-o ţară care pune mare preţ pe valoarea muncii, relatează AFP după publicarea rezultatelor finale. Rata participării la vot a fost de 46%, iar 76,9% dintre votanţi au respins proiectul venitului minim. În schimb, 66,8% dintre cei prezenţi la urme au votat pentru revizuirea legislaţiei privind azilul, în sensul examinării mai rapide a cererilor de azil, într-un termen de cel mult 140 de zile, faţă de termenul actual de 400 de zile. Grupul de iniţiativă aflat la originea propunerii sugerase suma de 2.500 de franci elveţieni (2.260 euro) pentru fiecare adult — o sumă mică în raport cu nivelul de trai din Elveţia — şi de 650 de franci elveţieni (circa 500 euro) pentru fiecare minor. Însă, oricât de generoasă părea o astfel de propunere, ideea de a primi asemenea sume de bani fără o contra-prestaţie nu a fost primită favorabil de majoritatea elveţienilor, care preţuiesc foarte multe valoarea muncii.