Craiova: În arest pentru mai multe furturi

0
360
arestatPoliţiştii craioveni au reţinut pentru 24 de ore, în cursul zilei de ieri, un bărbat de 28 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea mai multor furturi, fapte comise într-o singură noapte.
Mai exact poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 5 Poliţie, în temeiul unei sesizări, din data de 5 iunie a.c., privind furtul unei biciclete din portbagajul unui autoturism, au demarat cercetările, iar în cursul zilei de ieri a fost identificat şi condus pentru audieri R.LEONARD, de 28 de ani, din municipiul Craiova. Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat faptul că acesta, în noaptea de 04/05.06.2016, împreună cu M.L., de 16 ani, a sustras bicicleta lui V.CONSTANTIN, din Craiova, din autoturismul parcat în faţa blocului său. Prin extiderea cercetărilor poliţiştii au stabilit faptul că aceştia, în noaptea de 05/06.06.2016, au comis alte patru fapte penale, respectiv au sustrat două baterii auto şi mai multe bunuri dintr-un autoturism parcat pe strada Toporaşi, produse alimentare dintr-un alt autovehicul parcat în aceeaşi zonă, în sarcina lor fiind reţinute şi două tentative de furt din autoturisme parcate pe strada Sabba Ștefănescu. În baza probatoriului, R.LEONARD a fost introdus pe bază de ordonanţă de reţinere în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.