Război comercial: Beijingul seamănă zâzanie între Paris şi Berlin

0
332

China se pregăteşte de război comercial. Beijingul n-a întârziat să reacţioneze la impozitarea de către Bruxelles a panourilor solare importate din China şi a lansat o anchetă antidumping asupra vinurilor importate din Uniunea Europeană. Ancheta chineză ar putea conduce foarte rapid la creşterea taxelor la importurile de vinuri europene, aflate acum la 48%. Represalii vizează în primul rând Franţa, care a susţinut deschis sancţiunilor Bruxelles-ului contra panourilor solare chineze. Reacţia Chinei este la adresa Europei în ansamblul său şi trebuie identificată o reacţie unitară. Ori Berlinul intuise deja tot răul sancţiunilor lansate de Bruxelles. Chiar dacă vinurile nu sunt Airbus-uri, afacerea este privită cu maximă seriozitate la Elysee. Cu 140 milioane de litri vândută în 2012, pentru suma de 788 milioane dolari, Franţa rămâne primul exportator european de vinuri în China. Şi piaţa chineză primeşte 20% din exporturile de vinuri de Bordeaux. Vinul şi spirtoasele contează decisiv, după aeronautică, în balanţa comercială a ţării. Ele reprezintă 83% din excedentul produselor agro-alimentare franceze. Atacată, Franţa nu poate replica la OMC fără aprobarea pralabilă a Bruxelles-ului. În aşteptare, ea reclamă o reuniune a celor 27 de ţări din UE, pentru degajarea unei solidarităţi în negocierile comerciale cu China. Reuniunea miniştrilor Comerţului din UE, din 14 iunie, la Luxemburg, ar putea fi explicaţia unei mai explicaţii în familie. Şi se anunţă dură. 15 ţări europene, printre care Germania, Marea Britanie şi Olanda, se pronunţă contra sancţiunilor dictate împotriva Chinei, de teama represaliilor. Franţa nu apără panourile solare, ci mari principii. Considerând că Europa nu trebuie să se arate naivă cu China, ci trebuie să-şi arate dinţii, aşa cum face Francois Hollande şi cum au făcut-o înaintea lui Nicolas Sarkozy sau Jacques Chirac. Apărarea ideii unei „Europe care protejează” în faţa brutalităţii mondializării este o temă mai populară decât ultraliberalismul promovat de Bruxelles în ultimii ani. Fireşte că se pune problema unei strategii comune în faţa Chinei. Deşi nu este cazul, deoarece Beijingul a găsit un aliat puternic pe bătrânul continent: Germania, mai atentă ca niciodată cu interesele sale comerciale în Asia, într-un moment în care Europa se află în recesiune. Cancelarul Angela Merkel s-a arătat extrem de curtenitoare cu premierul chinez, Li Keqiang, în cursul vizitei acestuia la Berlin, la sfârşitul lunii mai. Guvernul german a afirmat că decizia Comisiei Europene de taxare a importurilor de panouri solare chineze este o eroare şi a cerut un dialog cu Beijingul. Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Steffen Seiberg, Beijingul şi Berlinul „aspiră la o soluţie amiabilă”. „Nu este în interesul nici al Europei, nici al Germaniei, nici al Chinei de a menţine tensiuni în schimburile comerciale” a spus Seiberg, cerând, în câteva luni, „un dialog strâns cu China”. La Bruxelles, introducerea acestor taxe a fost „o măsură de urgenţă, pentru a da un balon de oxigen unui sector care suferă” prin dumpingul firmelor chineze. Ele pot deveni definitive în cazul în care o majoritate de state membre decid astfel. Ceea ce pare din ce în ce mai mult compromis.