În Dolj, bacalaureatul a debutat cu defecţiuni tehnice – Patru centre de examen au fost deconectate de la Internet

0
435

Agitaţie în rândul absolvenţilor de liceu. A început bacalaureatul! În judeţul Dolj, prima probă a acestei sesiuni a debutat, ieri, cu probleme tehnice. Patru centre de examen nu au avut acces la Internet pentru a prelua variantele de subiecte. Este vorba de liceele din Băileşti, Pleniţa, Cetate şi Grupul Şcolar Calafat. Reprezentanţii acestor unităţi de învăţământ au precizat că defecţiunea a fost cauzată de furtuna de duminică seara. Situaţia a fost depăşită cu ajutorul unor metode alternative, fie  folosind modem pentru Internet mobil, fie prin preluarea subiectelor de la alte centre de examen din apropiere.

Bacalaureatul a început ieri, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în Limba română, care se va derula timp de trei zile, respectiv până pe data de 8 iunie a.c.. Pentru acest examen Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a organizat 46 de centre de examen în Craiova şi judeţ, unde sunt aşteptaţi să se prezinte 6.111 candidaţi.  „Pentru probele de competenţe au fost organizate 46 de centre de examen. Patru centre din partea de sud a judeţului au avut probleme cu conexiunea la Internet, dar s-a apelat la planul de rezervă, astfel încât examenul a început la ora 9.00 în toate unităţile de învăţământ. Pentru această sesiune s-au înscris 7.215 candidaţi, iar pentru prima probă au optat 6.111 absolvenţi de liceu”, a precizat Alexandru Gâdăr, inspectorul şcolar general adjunct. Primii absolvenţi de liceu şi-au făcut apariţia în faţa centrelor de examen cu o oră înainte, majoritatea având în dotare caietele de la clasă, şi au declarat că au emoţii, chiar dacă evaluarea se bazează pe calificative care impun promovarea tuturor celor care se prezintă. „Am emoţii mari pentru că este un examen ale cărui rezultate ne pot influenţa mai târziu”, a spus eleva Alina Andrei.

Subiectele, apreciate diferit de candidaţi

Cât priveşte variantele de subiecte, acestea s-au bazat pe un text la prima vedere,  pe marginea căruia au fost formulate cerinţele bazate atât pe opinii personale cât şi pe cunoştinţe acumulate în timpul liceului. În funcţie de cât de pregătiţi au fost, candidaţii au apreciat diferit de gradul de dificultate. „Am avut un bilet cu subiecte mai dificile. Un text publicistic despre regizorul Cristian Mungiu la un interviu cu Gabriela Lupu. Este de actualitate, dar nu prea am citit presa românească deoarece nu mă mai atrage, întrucât este dominată de subiecte tip cancan. Şi pe marginea acestui text am avut identificat stilul funcţional şi de exprimat opinia personală dacă umorul poate fi o formă de rezistenţă în comunism”, a precizat candidatul Alin Cosma.

În cazul unui alt candidat, Alexandra Ciucă, subiectele de pe biletul de examen nu au pus mari probleme. „Am avut un text informativ despre comunicare şi tipurile de comunicare. Şi a fost uşor. Şi mi s-a cerut să identificare ar fi receptorul textului,  ce idei şi argumente găsesc în text şi ce tip de text este. La final am avut de exprimat opinie despre rolul comunicării în viaţa noastră. Totul a durat 15 minute”, a spus Alexandra.

Evaluarea, în limita a trei niveluri de competenţă

O parte dintre candidaţi au fost atenţi şi la modul în care transmit mesajul. „Este o probă de comunicare şi trebuie să fim atenţi şi la alte aspecte. Comisia pune accent pe felul cum vorbesc, tonalitate, expresivitate”, a explicat Cristina Cătină, de la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova.

În funcţie de răspunsurile date, candidaţii sunt apreciaţi de membrii comisiei de examen cu unul din cele trei niveluri de competenţă prevăzute de metodologie: „începător”, „mediu” sau „avansat”. Potrivit calendarului pentru bacalaureat evaluarea competenţelor de comunicare în Limba română se va desfăşura inclusiv miercuri, 8 iunie a.c., iar vineri va începe proba de evaluare a competenţelor digitale, pentru care, în Dolj, s-au înscris 6.124 de candidaţi.

Din cauza problemelor de sănătate, doi candidaţi din judeţul Dolj vor susţine probele bacalaureatului la domiciliu.