Război în Ucraina: Rusia desfăşoară exerciţii nucleare ordonate de Putin

0
411

Ministerul rus de Externe a publicat o declaraţie în legătură cu viitoarele exerciţii ale forţelor nucleare tactice, ordonate de Vladimir Putin. După cum a explicat MAE rus, în comunicatul său, relatează cotidianul Kommersant, o serie de declaraţii recente făcută de liderii ţărilor NATO conduc conflictul ucrainian spre o ciocnire directă între Alianţă şi Rusia. În acest sens, ministerul rus de Externe a decis să reamintească faptul că suveranitatea ţării şi integritatea ei teritorială sunt garantate inclusiv de „aspectul descurajării nucleare”. Luni 6 mai a.c. preşedintele rus ar fi ordonat exerciţii nucleare ca răspuns la intenţiile liderilor occidentali, între care omologul său francez Emmanuel Macron, de a trimite forţe militare terestre în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peşkov, a denunţat o asemenea intenţie. El a arătat cu degetul spre Macron criticând retorica acestuia, precum şi a reprezentanţilor britanici şi americani. Moscova a convocat luni ambasadorul Franţei, Pierre Levy, pentru denunţarea politicii provocatoare a Parisului. Exerciţiile militare ruse, ordonate de Putin, implică aviaţia, marina şi forţele districtelor militare de sud, care au sediile lângă Ucraina.