Zece cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh, prinşi pe Dunăre

0
490

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gîrla Mare – judeţul Mehedinţi au depistat în zona de competenţă zece cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni pentru a intra  ilegal în România din Serbia.

În data de 06.05.2021, în jurul orei 12.30, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gîrla Mare a avut loc o acțiune privind prevenirea și combaterea migrației ilegale în zona de competenţă. Astfel, cu sprijinul Secției 6 Poliție Cujmir, în localitatea Pristol, în dreptul km fluvial 845,9,  a fost descoperit un grup format din zece cetăţeni străini.

Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic.  În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan şi Bangladesh, zece adulți, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani.

De asemenea, în cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune cu motor, condusă de unul dintre cetăţenii afgani. Totodată, au mai declarat că au recurs la această metodă, cu intenţia de a ajunge în ţări din Vestul Europei la rudele acestora.

Poliţiştii de frontieră au extins verificările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju Mare, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.