Villareal va înfrunta aşadar la 26 mai a.c. la Gdansk (Polonia) pe Manchester United în finala Ligii Europa, în premieră. Învingătoare (2-1) în partida tur, echipa condusă de Unai Emery a rezistat aseară (0-0) pe Emirate Stadium în faţa „tunarilor”, care au irosit câteva oportunităţi prin Pierre Emerick Aubameyang (min. 26, 80), Nicolas Pepe (min. 74) şi imediat Bob Holding în acelaşi minut. Pentru Arsenal, clasată a 9-a în Premier League, doar o victorie în finala Ligii Europa i-ar fi permis calificarea în Liga Campionilor, unde n-a mai acces de 4 sezoane. Mikel Arteta a sperat în golul calificării, dar prea tinerii săi jucători trimişi în teren, Bukayo Saka, Emile Mith-Rowe sau Gabriel Martinelli s-au văzut neputincioşi, lipsiţi de experienţa necesară în faţa unei defensive sigure şi articulate. Faţă de partida tur ambii antrenori au făcut schimbări interesante: Mikel Arteta a afectuat 7 schimbări în „11-le” trimis în teren iar Unai Emery nu mai puţin de 6. Arsenal era obligată să marcheze aseară, şi n-a reuşit. Pentru antrenorul „submarinului galben” finala de la 26 mai va fi a 5-a în cariera persoanlă, încât se poate spune că a devenit „baronul” Ligii Europa.