Vizită de lucru a Ministrului Culturii la Muzeul Național Brătianu

0
760

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat că Muzeul Naţional Brătianu, de la Ştefăneşti, Argeş, va fi deschis publicului după data de 20 mai în cadrul unei vizite de lucru la care au participat Secretrul de Stat, Liviu Brătescu și managerul muzeului, Mihai Alexandrescu.

“Ne propunem să ducem la bun sfârșit toate proiectele pe care le-am prevăzut în programul de guvernare, adaptându-ne însă și contextului în care ne aflam. Mă bucură să văd că la Muzeul Național Brătianu, chiar și în această situație excepțională, lucrările continuă, iar demersurile ministerului de a deschide publicului vila Florica respectă calendarul propus. Este posibil ca, dacă evoluția este pozitivă din punct de vedere epidemiologic, acest muzeu să fie printre cele care își deschid porțile”, a declarat Bogdan Gheorghiu.