Ministerul Culturii apreciază inițiativa MARe/Muzeului de Artă Recentă de a se alătura acțiunilor de sprijin a artiștilor contemporani. De curând, MARe/Muzeul de Artă Recentă a anunțat că lansează o campanie specială de achiziții de artă contemporană românească între 10 mai și 10 iunie 2020. Lucrările vor fi achiziționate de la artiști și de la galeriile de artă, iar campania este deschisă tuturor genurilor de artă – pictură, sculptură, fotografie, video, performance, instalații audio-video.
„Mulțumim reprezentanților MARe/Muzeului de Artă Recentă pentru solidaritate și pentru implicarea în demersul nostru de a sprijini artiștii contemporani. Astfel de inițiative sunt lăudabile și merită încurajate. Sunt convins că toate măsurile luate până acum atât la nivelul Guvernului României, cât și la nivelul Ministerului Culturii și al instituțiilor subordonate, împreună cu cele din mediul privat, vor ajuta sectorul cultural să își poată relua activitatea și să diminueze efectele crizei actuale. Este un moment al schimbărilor în fiecare domeniu, important este să găsim oportunitățile și să beneficiem de ele“, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministerul Culturii.
Ministerul Culturii a anunțat săptămâna trecută că va susține achiziţia de Artă Contemporană pentru patrimoniul cultural naţional, care să stimuleze producția și tezaurizarea artei contemporane pentru muzee și colecțiile statului și ,în acest fel, să ajute la deblocarea situației potrivit căreia arta contemporană nu a mai fost inclusă prin achiziție în patrimoniul statului din anul 2008.
“Este un gest de susținere, dar și un apel la solidaritate, apel la care MARe, singurul muzeu privat de artă din România, se grăbește să răspundă fără ezitare. După luni de izolare este nevoie de un impuls puternic pentru a relansa viața culturală. Acum există galerii care și-au pierdut spațiile din pricina carantinei și artiști asupra cărora izolarea a avut un impact material grav. Artiștii au nevoie de susținere pentru că ei sunt cei care creează ceea ce galeriile propun, iar muzeele expun. MARe, printr-un efort complementar aceluia al Ministerului Culturii, arată prin această infuzie de capital privat într-o piață afectată de pandemie, că momentul actual nu este o situație fără ieșire. Autoritățile, muzeele, artiștii, galeriștii de artă, colecționarii și publicul fac parte dintr-o unică echipă, o echipă cu personalități și perspective diferite, dar care se sprijină și se definesc reciproc”, a declarat Erwin Kessler, directorul general MARe.