Craioveanul de 29 de ani este cel mai în vogă arbitru din România. Recent, a fluierat „finala campionatului”, Steaua – ASA şi a fost lăudat fără excepţie pentru prestaţia sa. Cătălin George Găman a fost invitat în redacţia noastră şi nu am scăpat prilejul de a-i „lua pulsul” după ascensiunea pe care a avut-o în Liga I.
– Eşti arbitrul momentului în România, deşi încă nu ai ajuns pe lista FIFA. Cum ai explica această ascensiune fulgerătoare a ta?
– Eu unul mă aşteptam Am început arbitrajul de la 14 ani (n.r. are 29 de ani), deci am acumulat o experienţă. Eram încrezător că CCA o să-şi pună baza în mine şi nu mi-au fost înşelate aşteptările.
– Te aşteptai să fii delegat la „finala campionatului” şi chiar să se facă lobby din partea unor foşti arbotri, gen Adrian Porumboiu, pentru ca tu să fluieri la Steaua – ASA?
– Într-un fel mă aşteptam să fiu delegat, pentru că am avut prestaţii anteriroare care m-au îndreptăţit să conduc această „finală a campionatului”. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi au avut încredere în mine, în special domnului Porumboiu, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa mea.
– După ce ai revăzut faza, a fost penalty pentru Steaua?
– Eu zic că nu, am văzut aceeaşi fază la un meci de Champions League şi s-a luat aceeaşi măsură. Atunci când jucătorul este în alunecare şi nu duce mâna către minge nu se consieră henţ.
– Ai avut emoţii înainte de meci sau probleme cu anumiţi jucători la acest derby?
– Nu am avut o problemă cu vreun jucător şi nici nu mă aşteptam să am. Nu mă mai intimidează nimic, mă simt capabil să conduc orice meci, chiar şi meciuri internaţionale dacă aş avea. Am doar emoţii constructive. Îmi place la nebunie să arbitrez, este o plăcere pentru mine, ca şi cum aş vedea un film bun sau o piesă de teatru reuşită.
– Care este secretul pentru a ajunge în top ca arbitru?
– Contează foarte mult psihicul, încrederea în tine, cât şi plăcerea de a arbitra, nu trebuie să fie o corvoadă, dacă ţi-ai ales asta, însemană că îţi place, că face parte din viaţa ta. Şi Comisia mi-a dat încredere, m-a încurajat mult.
– Cum a fost debutul în Liga I?
– În 2012 am fost promovat şi am condus primul meci în Liga I, unul foarte frumos, de care îmi voi aminti mereu, un Petrolul – Sportul 0-3, pe „Ilie Oană”. (n.r., în ultima etapă a campionatului 2011-2012, goluri Ferfelea, V. Lazăr şi C. Nistor, rezervă a fost Sebastian Colţescu).
– Pe când debutul internaţional?
– Am fost rezervă la un meci, în Croaţia, cu Sebastian Colţescu la centru. Probabil că ecusonul FIFA îl voi obţine când se vor elibera locurile ocupate de Cristi Balaj şi Alexandru Tudor, care vor trece de 45 de ani. Asta peste un an şi jumătate. Sunt tânăr, am tot viitorul înainte, nu disper.
– Ce obiectiv ţi-ai stabilit în carieră?
– Să ajung în primii 10 arbitri din lume.
– Care e meciul pe care ţi l-ai dori să-l arbitrezi cel mai mult?
– La un curs de arbitri am fost întrebat acest lucru şi am răspuns Real Madrid – FC Barcelona. Şi săptămâna viitoare dacă aş arbitra acest meci nu aş avea niciun fel de problemă, sunt convins de asta.
– Dacă ai arbitra Universitatea Craiova ai reuşi să-ţi păstrezi echidistanţa?
– Nu doar că aş vrea să arbitrez Universitatea Craiova să se vadă cât de echidistant sunt, dar aş vrea să-mi arbitrez şi fratele ca să se poată constata acest lucru. Dar nu am voie să-l arbitrez şi asta e.
– Apropo, după ce ai căpătat un renume în arbitraj ai scăpat de eticheta „fratele lui Valerică Găman”?
– Nu, tot aşa mi se spune şi acum „fratele lui Valerică Găman”. Nu mă deranjează acest lucru, se ştie foarte bine ce relaţie bună am eu cu fraţii şi familia. Sunt mândru de ei şi cred că şi ei de mine.
– Cât contează pentru un arbitru să fii jucat fotbal?
– Contează foarte mult, cred că asta m-a propulsat pe mine repede spre vârf. Dacă nu jucam fotbal îmi era mai greu. În fotbal treci prin nişte etape mai complexe, te ajută foarte mult baza aceasta de jucător în cariera de arbitru.
– Ce impresie ţi-a făcut Universitatea Craiova în acest sezon?
– E o surpriză ca o nou-promovată să aibă acest parcurs, a făcut un sezon onorabil, pe care mulţi nu-l aşteptau.
– Care ar fi modelul tău dintre arbitri celebri?
– Britanicul Howard Webb este modelul meu, mi-a plăcut atitudinea lui, modul său de a se impune, chiar am urmărit şi înregistrări cu prestaţiile sale. Din păcate, a renunţat la arbitraj.
– Tu şi Sebastian Colţescu arbitraţi la cel mai înalt nivel intern, ce mai vine însă din spate din arbitrajul craiovean?
– Cred că sunt resurse, Claudiu Filip, un puşti de 18 ani, care arbitrează la Liga a IV-a, reţineţi acest nume, eu îi prevăd un viitor frumos.
– Te pregăteşti într-un fel anume în funcţie de meciul pe care-l arbitrezi?
– Nu, sunt relaxat, pentru mine orice meci este la fel, îl tratez cu aceeaşi seriozitate, fie că este Steaua – ASA, fie că este vorba de Segarcea – Calafat, pe care o să-l arbitrez astăzi (ieri, n.r., în Cupa României, faza pe judeţ). Ca şi în cazul fotbaliştilor sau cel puţin a unora dintre ei, prefer un meci decât un antrenament, fiindcă îmi place foarte mult ce fac.
– Apropo de antrenamente, ai un program de pregătire zilnic, precum fotbaliştii?
– Evident, mă antrenez zilnic, fiindcă forma fizică este esenţială în ziua de azi.
– Cât alergi la un meci?
– Păi dacă tot vorbim de „finala campionatului”, am alergat la Steaua – ASA mai mult de 11 kilometri. În medie, la un meci slăbesc cam două kilograme.
– Imaginea arbitrajului românesc nu este deloc una bună…
– Părerea mea este că nivelul arbitrajului este mai ridicat decât cel al fotbalului din România. Eu am mare încredere în colegii mei şi profit de ocazie să le urez multă baftă.
