Marți seară, în jurul orei 18.30, Sorin C., de 19 ani, din comuna Giubega, în timp ce conducea un moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere, prin localitate, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcţiei de mers, a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de un tub din beton aflat pe spaţiul verde. La testarea cu etilotestul a tânărului, polițiștii au stabilit că avea o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat cu ambulanţala Spitalul ClinicJudețean de Urgenţă Craiova pentru investigaţii şi acordarea de îngrijiri medicale, stabilindu-se că a fost rănit ușor. Polițiștii doljeni ajunși la fața locului au întocmit în cauză dosar penal în conformitate cu prevederile legale, după cum au declarat reprezentanții IPJ Dolj.