Artiștii fotografi clujeni Ada și Mircea Albu expun la Craiova

0
507

O nouă expoziție de artă fotografică se deschide la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova. Binecunoscutul fotograf clujean Mircea Albu – A.FIAP și fiica sa, Ada Albu, aduc pe simeze o colecție cuprinzând, în total, 60 de lucrări. Vernisajul are loc astă-seară, la ora 19.00.

Publicul de iubitor de artă are posibilitatea să admire pe simezele galeriei craiovene 20 de lucrări realizate de Ada Albu și alte 40, în marea lor majoritate color, aparținându-i lui Mircea Albu. „Colecția, reprezentativă pentru maniera de lucru a autorilor, cuprinde compoziții și eseuri de mare subtilitate și expresivitate, prezentate într-o manieră grafică și componistică deosebită. Este o colecție ce trebuie văzută și admirată, motiv pentru care îi invităm pe iubitorii de fotografie să ni se alăture în seara vernisajului”, a precizat col. (r.) Mircea Anghel – A.FIAP, președinte al Fotoclubului craiovean „Mihai-Dan Călinescu”.

Expoziția celor doi artiști clujeni se înscrie în schimbul de manifestări expoziționale ale Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” cu alte fotocluburi din țară și este un răspuns la expoziția „Poveste de iarnă” a fotoclubului craiovean care a avut loc la Cluj-Napoca pe data de 12 martie a.c. «Ca o recunoaștere a calităților artistice ale membrilor fotoclubului nostru, în zilele de 26 și 27 aprilie a fost invitată la Cluj cunoscuta și apreciata artistă fotograf Rucsandra Călin, pentru a prezenta un workshop cu tema „Fotografia decorativă și ambientală”», a adăugat Mircea Anghel. De asemenea, în perioada următoare, o parte din membrii fotoclubului craiovean va participa la o tabără de fotografie organizată de Asociația „ArtImage” din Cluj-Napoca, în zona Oasa – Luncile Prigoanei.

Mircea Albu s-a născut la 4 septembrie 1943 la Aiud, județul Alba, și este absolvent al Facultății de Electrotehnică din Cluj-Napoca. A început să fotografieze în anul 1956, prima lucrare fiindu-i acceptată într-un salon naţional în 1962. A fondat Fotoclubul studenţesc „Universitatea” Cluj în anul 1969, FotoInstant – Clubul Casei Tineretului Cluj-Napoca în anul 1987, a iniţiat înfiinţarea Laboratorului de Fotografie Tehnică al Institutului Politehnic Cluj în anul 1976, pe care l-a condus până în 1987.

În anul 2006 a fondat Asociația „ArtImage”, al cărei președinte a rămas de la înființare până în prezent. Este artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică (A.FIAP) încă din anul 1986. A deschis nu mai puțin 40 de expoziții personale, dintre care patru la Muzeul Național de Artă din Cluj-Napoca. De asemenea, este autorul cărților „Impresii fotografice” (Ed. „Teognost”, Cluj-Napoca, 2003), „Semne în lemne” (Cluj-Napoca, 2008), „Fotografia, de la impresie la expresie” (Ed. „Duotone”, Cluj-Napoca, 2013). De anul trecut, este membru de onoare al Fotoclubului „Mihai-Dan Călinescu” din Craiova.

Ada Albu s-a născut la 12 februarie 1987, la Cluj-Napoca, oraș în care a absolvit Facultatea de Psihologie. Totodată, este absolventă a Școlii de fotografie „ArtImage” și autoare a patru expoziții personale de fotografie, deschise în perioada 2008-2010. A participat la șapte expoziţii colective de fotografie pe plan local şi internaţional (Italia) și a obținut, între alte distincții, Premiul al III-lea Festivalul Internaţional de Diaporamă şi Film „Toamnă la Voroneţ” de la Gura Humorului (2007) și Medalia de Aur la Festivalul Internaţional de Diaporame „AUDIA 2010”.