9 mai – 134 de ani de la câştigarea Independenţei de Stat a României

0
379

La 9 mai 1877, Parlamentul a proclamat, cu unanimitate de voturi, Independenţa Absolută a României. Tot la 9 mai, chiar în zorii zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, Europa făcea primul pas spre construirea unui spaţiu al democraţiei, al încrederii şi cooperării. Aşadar, data de 9 mai, zi a Victoriei comune împotriva ocupaţiei naziste, nu a fost aleasă în mod întâmplător ca Ziua Europei. Începuturile Uniunii Europene se leagă de această victorie, obiectivul unificării statelor europene fiind încă de la început de a se asigura o pace durabilă pe continent.

Luni, la împlinirea a 134 de ani de la câştigarea Independenţei, Prefectura Dolj va organiza la Garnizoana Craiova o ceremonie publică pentru a celebra Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei Naţiunilor Unite. Ceremonia va începe la ora 9.55 cu prezentarea onorului oficialilor invitaţi. După ce va avea loc un serviciu religios pentru cinstirea eroilor patriei, vor susţine alocuţiuni veterani de război şi prefectul judeţului Dolj, Nicolae Giugea. Evenimentul va continua cu depunerea de coroane de flori la Monumentul Independenţei şi defilarea gărzilor de onoare şi a muzicii militare.