ZIUA EDUCAŢIEI FINANCIARE, sărbătorită la Colegiul Naţional “Elena Cuza”

0
748
”ZIUA EDUCAȚIEI FINANCIARE” (11 aprilie 2023) a fost sărbătorită , la Colegiul Național ”Elena Cuza” din Craiova, prin activități specifice de promovare a educației financiare, instituțiile organizatoare fiind Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Banca Națională a României și Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, reunind specialiști din domeniul financiar-bancar, elevi și profesori.
Cu această ocazie au fost organizate: o expoziție numismatică – clasele a VIII-a de la Colegiul Național „Elena Cuza, o lectie de educație financiară, „Băncile comerciale și produsele oferite de acestea”, susținută de reprezentanții Băncii Naționale a României – clasele a XI-a de la Colegiul Național „Elena Cuza” și elevi de la alte școli din județ și, de asemenea, o dezbatere (nivel liceal), având ca temă moțiunea: „Acest Parlament crede că achiziționarea autovehiculelor eco ar aduce, pe termen lung, economii în bugetele cetățenilor” – competiție cu participarea elevilor liceelor din județul Dolj. “Au participat șapte licee, respectiv elevi de la Colegiul Național ”Elena Cuza” Craiova (locul I/ echipă mixtă), Liceul Teoretic ”Tudor Arghezi” Craiova (Locul II) Colegiul Național ”Carol I” Craiova (Locul III), Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Velovan” Craiova (Mențiune), Colegiul Național ”Frații Buzești” Craiova, Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu” Craiova, Liceul Teologic Adventist Craiova. Premiile au fost oferite de Banca Națională a României, în prezența reprezentantului Inspectoratului Școlar Județean”,  a precizat prof. dr. Marinela Claudia Dumitrescu, inspector școlar de socio-umane. În perioada 03-11.04.2023, unitățile de învățământ din județul Dolj vor organiza manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice dedicate Zilei educației financiare. Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile de învățământ cu cel mai interesant calendar de activități dedicate Zilei Educației Financiare, pe data de 27 aprilie 2023.