Trei bărbaţi din Dolj, luaţi cu “mascaţii”

0
622

Ieri, polițiștii Secției nr.1 Poliție Rurală Melinești, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, au pus în executare  nouă mandate de percheziție domiciliară, opt în municipiul Craiova și una în comuna Șimnicu de Sus, la locuințele a trei bărbați cu vârste cuprinse între 37 și 50 de ani, toți din municipiul Craiova. Cei trei au fost reţinuţi de poliţişti şi urmează să fie prezentaţi instanţelor de judecată, cu propunerile aferente.

Activitățile au avut loc în cadrul unui dosar penal , privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Astfel, în luna august 2022, un bărbat de 37 de ani i-ar fi vândut un autoturism unui bărbat de 50 de ani, încasând de la acesta suma de 3.500 de euro. În data de 20 septembrie 2022, în urma unei înțelegeri prealabile, vânzătorul, împreună cu un bărbat de 45 de ani, s-ar fi deplasat la locuința cumpărătorului, unde i-ar fi solicitat acestuia cheia autoturismului și contractul de vânzare-cumpărare, iar după obținerea acestora ar fi rupt contractul și ar fi plecat cu cheia. Ulterior, în cursul aceleiași zile, cei doi ar fi revenit la locul unde era parcat autoturismul și folosindu-se de cheia obținută de la cumpărător ar fi sustras autoturismul. În noaptea de 25/26 octombrie, bărbatul de 50 de ani, cumpărătorul, s-ar fi deplasat în comuna Șimnicu de Sus, unde bărbatul de 37 de ani, vânzătorul, deține o locuință, ocazie cu care, prin folosirea de corpuri dure, i-ar fi distrus ușa de acces în locuință. Ulterior, în noaptea de 05/06 noiembrie 2022, bărbatul de 50 de ani s-ar fi deplasat pentru a doua oară în localitatea Șimnicu de Sus, unde ar fi distrus mai multe geamuri de la locuința bărbatului de 37 de ani. “În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe obiecte și înscrisuri, cinci persoane fiind conduse la audieri în baza mandatelor de aducere. În baza cercetărilor efectuate și a probatorului administrat, polițiștii i-au reținut pe cei trei, pentru 24 de ore, astfel: bărbatul de 50 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere în formă continuată, iar bărbații de 37 și 45 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, cei trei vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .