Dor de Amza Pellea. 92 de ani de la nașterea marelui actor

1
1130

“Nea Mărine, nea Mărine, mă-ntreabă Jiu’ de tine…

Că te-așteaptă suspinând, din Băilești să vii râzând.

Nea Mărine, nea Mărine…”.

Ziua de 7 aprilie – când, în 1931, s-a născut Amza Pellea – nu a trecut, nici în acest an, nemarcată, în urbea natală a celui considerat cel mai iubit oltean din toate timpurile și unul dintre cei mai apreciați și respectați actori români. Instituțiile băileștene care îi poartă numele – Casa de Cultură, Scoala Gimnazială și Grădinița nr.9 – l-au omagiat cum se cuvine.

Primul moment emoționant s-a deruulat la bustul lui Amza Pellea, unde au fost depuse flori și aprinse candele. Directorul Casei de Cultură “Amza Pellea”, Carmen Mitrache, a evocat cariera marelui actor, iar viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului, Amalia Năstase, a menționat contribuția pe care Amza a avut-o în vizibilitatea Băileștiului, care, datorită lui, este atât de cunoscut românilor. Directorul Școlii Gimnaziale „Amza Pellea” Băilești, prof. Claudia Surcel, a pus accent pe faptul că noile generații pot găsi în marele actor un model de om corect, cinstit, muncitor, talentat, cu respect pentru semenii lui, dar și pentru meserie, calități care nu pot decât să aducă în viață  succes și o viață împlinită.

Apoi, pe scena Casei de Cultură, preșcolarii Grădiniței nr. 9 și elevii Școlii Gimnaziale „Amza Pellea” l-au readus pe nea Mărin în fața spectatorilor, citind fragmente din diverse interviuri pe care le-a acordat de-a lungul timpului și recitând „Dor de Amza”, scrisă de Ionica Vălu, învățătoare la școala organizatoare, în cinstea marelui actor și „La nașterea Oanei”, poezie aparținând chiar lui Amza, scrisă la nașterea fiicei sale. Evenimentul s-a încheiat cu vizionarea unui documentar cu fragmente din filme în care a jucat Amza Pellea și a unei expoziții de fotografii.

Orașul natal nu l-a uitat, românii nu l-au uitat.

1 COMENTARIU

Comments are closed.