Linie de trei sisteme Real Time PCR, la SJU Craiova

0
760

Începând de astăzi, la Spitalul Județean de Urgență Craiova funcționează o linie formată din trei sisteme Real Time PCR, pentru prelucrarea probelor SARS-COV-2. Reprezentanții unității medicale au notificat în acest sens Direcția de Sănătate Publică Dolj că pot fi prelucrate zilnic între 150 și 200 de probe. Linia Real Time PCR a fost montată în laboratorul de genetică medicală (Centrul Regional de Genetică Medicală) al SJU Craiova, unde activează nouă cadre medicale de specialitate, sub coordonarea prof. univ. dr. Mihai Ioana. Spațiile și echipamentele au fost puse la dispoziție de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. De asemenea, mai multe persoane fizice și juridice au donat echipamente medicale, printre care și sisteme de extracție automată ARN viral, dar și kit-uri de testare.