Au fost confirmate 4.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19

0
633

Până astăzi, 7 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 460 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 182 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 274 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 43.578 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate  663 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.042 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.